O excursie demna de “Memorialul Durerii” la satul plutitor ne-a facut sa vrem sa plecam cat mai repede din Siem Reap. Asa ca pe la ora 8 ne-am suit intr-un autobuz ce avea sa ne duca pret de 12 ore pana la Sihanoukville, dupa care un ferry inca 40 de minunute pana in Koh Rong. Si cred ca am mers cu cele mai ciudate mijloace de trasport ever dar asta din Siem Reap le-a intrecut pe toate. Am avut parte de paturi ca-n cuseta, single si double fiind optiunile, un coridor mic ce te ducea catre ele, perne, paturi, prize iar toata calatoria s-a desfasurat integral la orizontala pe-o saltea ce concura cu multe dintre cele ale hotelurilor la care am stat.
Si Slava Domnului ca guesthouse-ul ales este la doi pasi de ponton ca tare n-am fi carat de rucsaci prin nisip la altele mai indepartate. Caci, ei bine, Koh Rong-ul nu exceleaza in drumuri sau mijloace de transport aici neexistand, de fapt, nicio masina iar singurul drum asfaltat fiind doar cel care se termina la guesthouse-ul nostru si care sa tot fi avut, 100 de metri? Masini folosite pentru transportul turistilor, la ele ne referim caci pe partea cealalta a insulei, pe Long Beach, gasesti toate utilajele menite sa transforme insula intr-un loc mai generos in ceea ce priveste turismul peste cativa ani…Si lucrurile n-arata chiar atat se roz (sau de verzi), planurile de dezvoltare fiind cel putin sumbre.
Dar sa ne concentram pe prezent caci si el e cel putin la fel de sumbru, pardon interesant, ca viitorul 🙂
Populatia majoritara e formata din rastafarieni, imbratisatori, oameni duiosi, ca sa nu zicem frumosi, fumatori, ca sa nu zicem fumati, vanzatori de “n-am nevoie”, invartitori de cerculete si scuipatori de flacari, ciudat amestecati cu localnici ce le-au imprumutat din comportament. De fapt, nu suntem siguri ce-a fost primul, oul sau gaina, cert este ca-i o atmosfera generalizata de “Whatcha doin’, man?”, “Yeah, bro”, “Heeeey, sweety, muah muah”. Petrecerile-s petreceri, chill-ul-i cam fortat si atmosfera un pic, ne scuzati, cacalana, daca ne permiteti. Sau, cel putin, asta e parerea noastra de batrani plictisiti :))
Lasand gluma la o parte, e totusi un loc unde te poti relaxa serios mai ales daca iei in considerare celelalte plaje din jur, aproape necalcate de turisti. Nisipurile sunt albe, apa turcoaz si o posibilitate frumoasa de a ajunge la ele este o plimbare serioasa prin jungla. Nu inteleg, insa, de ce trebuie sa-ti arunci gunoiul la doi pasi de tine si sa te lauzi ca in bucataria ta se gateste “curat”. Oare nu asa trebuie sa fie oricum? Curat? Sau, hai, asa esti tu dar cu marea si plaja ce-ai avut? Sau poate asta e specificul locurilor unde de abia acum se pun in aplicare planurile pentru mega-inturismizarea lui.
Revenind la celelalte plaje, 40 de minute mai sus si mai jos si mai sus si mai jos de Happy Elephant, printre copaci de caju si prin curtea unui nene, te scot direct in … intr-un santier ce probabil va lua forma unui ponton. Dar cum o iei spre dreapta, o nebunie de plaja ce se-ntinde pe kilometri intregi ti se asterne la picioare. N-are palmieri dar are un nisip alb si-o mare lina de tot, in toate nuantele de albastru si verde posibile. Si daca nu te umplii de bube ca noi din cauza musculitelor de nisip, atunci poti sa stai sa vezi un apus despre care am auzit ca e de toata frumusetea.
Sa nu te astepti sa ai vreo interactiune mai intima cu localnicii sau sa fii martorul vietii unui cambogian insular caci pe plaja principala, White Beach pe numele ei, personajele de mai sus au pus stapanire, localnicii si felurile celelalte de turisti imprastiindu-se prin zonele adiacente, atunci cand o viziteaza. I-am vazut interactionand doar intre ei si n-am avut, sincer, curiozitatea de a afla ce vant ii aduce pe aici sau ce ii face sa se concentreze in numar asa de mare pe bucata asta de insula. Cert este c-am aflat tarziu ca-i “party island-ul” Cambogiei. Dar nu-i nimic! Nu trebuie sa te retina asta in a o vizita. Petrecaret sau nu, e loc pentru toata lumea caci la 200 de metri mai incolo iti gasesti linistea intr-un balansoar pana spre miezul noptii. Iar ziua ai toate sansele sa fii singur singurel pe-o bucata considerabila de plaja.
Pe restul plajelor poti ajunge fie pe jos, fie cu taxiul. Taxi-barca, evident. Si daca nu ne-ar fi lovit o toxiinfectie in toata regula, aveam in plan sa ajungem in Koh Rong Sanloem, sora mai mica a celei in cauza. Am auzit si vazut numai lucruri de bine si se lauda c-ar fi o bucata de Maldive pe pamant cambogian.
N-as vrea sa ocolim problema toxiinfectiei pentru ca internetul vuieste inca de cand dai primul search pe Google despre Koh Rong. Am intrebat in stanga si-n dreapta si se pare ca toti o confirmau. Ajunsi acolo insa, lucrurile nu ni s-au parut atat de sumbre. Da, e mizerie, dar unele restaurante pareau a arata mult mai bine decat locurile pe unde mai mancasem anterior. Am fost avertizati inca de la hotel si ne-a fost recomandat un restaurant aflat pe plaja 4k, unde se gatea in fata ta. N-am vrut sa facem expeditii in fiecare zi pana acolo asa ca am ignorat sfatul si ne-am omenit mai pe-aproape. Am patit-o o singura data la un restaurant ce se numeste Nice Food, culmea 🙂 Unii zic ca-i un virus, altii ca-i de la apa si toti ca-i botezul cuvenit atunci cand stai pe insula. Ce sa zic, nu-i placut. Fiti, totusi, atenti! Asta ne-a facut sa mancam cel mai prost din toata calatoria noastra de pana acum caci White Beach e plin de junk food pe metru patrat ce n-am vazut.
Tot la capitolul “atentie”, oamenii nu par a avea prea multe cunostinte de diving, snorkeling sau siguranta pe barci. Si asta a fost tot un avetisment venit la pachet cu un incident petrecut cu 3 zile inaintea venirii noastre cand o tipa s-a inecat in noaptea cand s-a dus sa vada planctonul
Aveam sa vedem si noi de ce abia in ultima zi pe insula caci barca noastra n-auzise de veste de salvare dar de curenti puternici, da. Planctonul este insa un must see, iar pentru 5 dolari ai o ora doar a ta departe de lumini si aproape de stele in apa. Cu vesta de salvare si atentie sporita, desigur!
Trebuie sa recunoastem faptul ca am plecat cu un sentiment ciudat de pe insula. Am vazut un nou tip de exploatare, poate nu atat de intruziv ca cel cu care suntem noi obisnuiti dar tot exploatare. Oameni simpli, de aceasta data sau “frumosi”, ca tot e la moda termenul. Dar frumusetea aia care nu-ti pune si o matura in mana dupa ce ti-ai facut de cap asa cum ti-a placut tie. Nu stiu ce turnura va lua situatia, probabil vreo corporatie va “grebla” locul repejor in momentul in care toata insula va fi a lor si atunci, hop, alt timp de exploatare isi va face simtita prezenta 🙂 Koh Rong-ul e totusi o insula maricica iar planurile de viitor suna “maret” si vor include chiar un aeroport international care sa te aduca fara prea mult efort chiar in buza resortului. Pana atunci, insa, insula e chiar o perla, asa cum le place cambogienilor sa o alinte si merita sa-ti limpezesti ochii in poate cel mai frumos albastru vazut de noi pana acum. E genul de insula pe care daca vii peste 15 ani, n-o s-o mai recunosti, asa cum nici Boracay-ul de astazi nu mai are fata adolescentina de acum 30 de ani.
Sabrina says
Hmmmm. Am asteptat articolul asta, caci planuiesc sa merg acolo. M-ai pus insa pe ganduri. Facand exceptie la faptul ca ati avut o toxiinfectie alimentara, ai mai merg acolo inca o data acolo daca ai fi in Cambodgia?
Andra says
Sabrina, ce pot sa-ti spun este ca prima data cand am fost in Cambodgia, am fost in Koh Rong 🙂 Daca m-as mai intoarce sau nu, nu prea suntem genul care sa spuna un “nu” asa de hotarat, desi intoarcerea noastra la fata locului ar implica si o schimbare a insulei si n-as vrea sa ajung acolo cand locul se va face turistic pana la epuizare. Drept dovada ca nici in Filipine nu prea ne-am fi intors si iata-ne ca iti scriu de aici cu regretul ca placam 🙂 Ce pot sa-ti mai spun este ca nu prea am citit articole legate de Koh Rong si singura interactiune online pe care am avut-o cu locul a fost prin @always_summer (personal nu ii urmaresc prea atent, sunt niste romani care la momentul respectiv fusesera si ei in Koh Rong si mi s-a parut ca vibe-ul lor e mai spre pro insula). Depinde foarte mult ceea ce cauti, daca iti plac party-urile unde se mai fumeaza una alta, daca nu te deranjeaza sa stai in guesthouse-uri unde nu exista apa calda, daca esti ok cu faptul ca in unele locuri este mai mizerie dar in altele poti descoperi plaje minunate, curate si fara oameni care s-o polueze, atunci e un loc unde te poti duce. Este extrem de mult de vorbit pe subiect si n-am acoperit totul, sunt 100% convinsa. Spre ex, cand ne-am dat jos din ferry era de ceva timp un sac de gunoi rasturnat pe ponton unde calcam toti ca sa ne luam bagajele, peste 6 zile, era tot acolo 🙂 Si nu-ti imagina ca suntem “pretiosi” din fire, ce ne-a deranjat a fost ca exista un sentiment de cacalanie generalizat, care venea la pachet cu “suntem ownerii insulei si facem ce vrea basca noastra sa facem” si asta venita de la non-cambodgieni. Peisajele insa sunt de exceptie, apa si nisipul sunt unele dintre cele mai frumoase vazute (nu sunt palmieri in zonele vizitate dar asta nu ne-a deranjat s-o punem aproape de topul clasamentului). Daca ai disponibilitate, de orice fel, poti da o fuga. Noi am stat la Happy Elephant (25 usd/noapte), ferry-ul a costat cam 10-12 usd/persoana. Daca te mai pot ajuta si cu alte detalii, nu ezita sa ma contactezi 🙂