Ce mai tura vura, ce mai introduceri? Intram direct in subiect: Bohol-ul are niste peisaje de-ti crapa ochii de la atata frumusete! Si n-o avea Filipinele traditii, mancare sau temple vechi de einspe mii de ani dar are niste peisaje de-ti pica fata cu totul. Noi ne-am tot sucit si invartit inainte sa alegem Bohol-ul ca destinatie finala caci batalia s-a dat acerb intre ea si Cebu dar, printr-o minune, a castigat prima desi laudele planeaza cu duiumul asupra celei de-a doua. Dar daca ne-au trebuit dealuri de ciocolata, tarsieri si vazut de balene, ce sa ne faci? 🙂 Despre Palawan nici nu pomenim! Era deja in carti de data trecuta ca noi cand promitem, pai ne tinem de promisiuni si cu dintii 🙂
Asa c-am dat iar nas in nas cu Manila pentru cateva zile, suficiente cat sa ne revedem cu prietenii de-acolo si sa ne indulceasca experienta, caci tare am mai plecat cu capsa pusa pe ea anul trecut. Si-o face el Duderte pe nebunu’ acum, si-o fi ea mai periculoasa ca-n trecut dar zau daca am simtit-o intr-un fel care sa ne fi amenintat cumva integritatea. Nu vreau sa bagam sperietii in voi dar lupta declarata impotriva drogurilor face victime multe si nu e deloc exclus sa fii martorul vreunei “altercatii” pe strazile din Makati, de exemplu. Doamne fer’ de asa ceva, totusi!
Daaaar, trecand la lucruri mai placute si mai inverzite, din Manila si pana-n Panglao faci fix o ora si un triciclu. Cum care Panglao? Insulita ce sta fixata de poduri de Bohol-ul sus numit. Si-n Panglao, unde-i place omului mai mult si mai mult sa stea? Langa plaja Alona, normal. Adica cea mai cea dintre toate si-un fel de Station 1, 2 si 3 la un loc ale vestitului Boracay. Da, la un loc, ca-i micuta rau de tot saracuta si intre noi fie vorba nu e nici cine stie ce de capul ei, acum ca am vazut mai multe frumuseti la viata noastra.
Si ce sa faci mai intai si-ntai cand dai piept in piept cu atatea bannere care-ti prezinta toate activitatile de pe insula? Sa te duci cu kayakul sa vezi licuricii in miezul noptii, sa faci island hopping ca deh, esti in tara celor einspe mii se insule, sa vezi balenele cum isi fac de cap langa recif, sa te cateri pe-un munte de ciocolata, sa vezi delfinii, sa te plimbi cu barca pe Loboc sau sa te duci si sa te minunezi de dragalasenia intruchipata a tarsierilor? Hai sa le facem pe toate, zic!
Asa ca 5 zile cat am stat am fost fully booked! Si ce crezi? Nu-s singurele activitati de aici dar iti trebuie cel putin doua saptamani sa apuci sa le faci pe toate. Asta daca nu te punem la socoteala ca te-ai duce sa te imbratisezi cu rechinii balena ca toti ceilalti. Si, ca sa elucidam si misterul asta, ghizii o tot dau la intors ca atingerea lor e o practica invechita dar confirma ca vederea lor e 100% garantata intrucat sunt atrasi de mancarea ce le este aruncata in apa. Si nu zicem nu, am vrut sa mergem sa-i vedem chiar daca am citit aici cum stau lucrurile. N-am vrut sa luam de bun ce-am aflat dintr-o sursa dar ne-am razgandit rapid la fata locului caci toate agentiile prezentau brosuri cu poze care mai de care mai dragastoase. Asa ca daca vrei sa participi activ la imbolnavirea lor, n-ai decat. Noi am zis raspicat “No Way, Jose!” 🙂
Buuun dar sa revenim ca ne pierdem in detalii. In prima seara ne-am odihnit si ne-am pus planurile cap la cap. Bem linistiti o bere, ne tragem sufletul, mergem putin si pan’ la plaja sa vedem stelele si o luam usurel de-abia de-a doua zi cu o plimbare pe rau sa vedem licuricii pe la 9 si ceva seara. Zis si facut! Totul a mers snur, fireflies-urile erau la locul lor in mangrove si au licurit mai ceva ca bradul de Craciun! Si ne-a cam placut experienta, atata tot ca a fost un pic cam scurta si perturbata nitelus de barcile din jur. Daaar, sa nu incepem iar cu carcotelile caci a fost frumos foc 🙂
Si hai fuguta pana la hotel ca a doua zi ne trezim cu noaptea-n cap sa ne incepem island hopping-urile, ca doar suntem in Filipine. Si daca-ti imaginezi ca e ca-n El Nido, de hopuiesti cat e ziulica de lunga, ei bine, te-nseli. Pe la 6 si ceva se pleaca din port, adica de pe Alona iar pe la 12 si ceva te-ntorci tot acolo. Nu tu mancare gatita pe barca, nu tu nu-stiu-ce ghid, nu tu nici chiar cine-stie-ce snorkeling. Delfini, in schimb, erau la prima ora a diminetii cu nemiluita, la fel si o diiitaaaamaaai testoasa cat casa, mai pe la pranz 🙂 Distantele sunt maricele intre insule iar barca duduie de-ti sparge timpanele. Si chiar vrem sa insistam ca-n Panglao sa-ti pui dopuri in urechi ca tare ne-au mai tiuit doua zile la rand. Noroc cu Gulf Air ca ne-au dat unele bunicele in zborul catre Bangkok, ca altfel nu stiu ce ne faceam fara ele.
Revenind la snorkeling, dupa ce vezi mununatiile din Marea Rosie e greu sa mai gasesti ceva ce poate sa concurenze cu asta dar pana mai ajungem noi inca o data-n Egipt, ne tragem masca pe ochi in toate zonele care se lauda ca-ti ofere experiente de neuitat. Si aveam sa dam nas in nas cu una dintre ele pe Pamilacan, dar sa ajungem noi pana acolo 🙂
Ziua 3, dealuri de ciocolata. Cea mai pe fast forward zi ever. La ora 10 plecarea, la ora 5 sosirea. Intre ele, tarsieri, poduri suspendate, paduri, pranz, plimbare pe rau, zip line, atv-uri, gradini zoologice, biserici, monumente. Pffff, ce de chestii. Dar se le luam pe rand, ca aici nu ne grabeste nimeni 🙂 Turul se mai prezinta si sub denumirea de “Countryside”, ca sa stiti sa-l recunoasteti mai rapid la fata locului. Si daca vreti sa vi-l personalizati cum vreti, inchiriati o masina, un tur privat sau un scuter. Cu mentiunea ca-n ultima varianta, trebuie sa plecati mai de dimineata sa nu va prinda noaptea pe drum caci dealurile de ciocolata sunt cam la doua ore distanta de plaja din Panglao. Noi, ce credeti? Am mers in tur organizat, normal! 🙂 Dar nu, nu, nu mai boscorodim, nu ne mai plangem. Daca turul privat e prea scump si pe scuter n-am vrut sa ne urcam, asa ne trebuie! Alergatura, alergatura si iar alergatura. Ce-i bine, in schimb, este ca nu esti obligat sa intri la obiectivele din cadrul turului dar esti obligat sa-i astepti pe cei din van tu tine. Asadar, daca nu vrei sa-ti pui pitonul de gat, il astepti pe cel care vrea s-o faca. Avem, totusi, o bila neagra pentru cei care prezinta activitatea astea particulara ca fiind parte dintr-un sanctuar. In realitate insa, este o gradina zoologica meschina despre care n-am auzit deloc cuvinte de lauda. Sau poate asa se numesc mai nou gradinile zoologice …
Dar hai ca vine ploaia si noi n-am ajuns inca la Chocolate Hills. Si daca aveam mai mult timp la dispozitie, si daca eram doar noi, si daca nu ne grabeam atata, tare ne-am fi oprit sa absorbim din peisaj un pic. Caci, va spunem, atata verde si frumos, de mult n-am mai vazut… O ora mai tarziu, iata-ne cocotati pe-un deal si rapid iata-ne si jos de pe deal. 30 de minute aici sunt un sacrilegiu dar ne conformam regulilor si ne suim iarasi in van pentru restul activitatilor. Si nu va mai retinem cu poduri si paduri ca vrem sa ajungem repejor la tarsieri.
Nu ne plac animalele in custi, nu mergem la gradini zoologice si nu regretam nici greselile facute in trecut din cauza superficialitatii de care incercam sa ne tratam in fiecare zi, in prezent. Vrem sa fim pe cat de neintruzivi cu putinta si am renuntat de mult la obiceiuri ca atins serpii, mangaiat crocodilul, calarit elefantul, hranit maimuta si asa mai departe. Ajungand si la subiect, n-am stiut ce sa facem in cazul tarsierilor. Ne-a fost frica sa fim martorii unor interactiuni prea personale si total nelalocul lor, mai ales ca tot internetul e plin de poze cu mangaietori de maimutici. Si, intre noi fie vorba, e greu al naibii sa te abtii sa nu pui mana, sa smotocesti, sa pupi, sa tragi de coada 🙂 In realitate insa, locul pare ca le ofera un spatiu vast si toata liberatatea de care ar putea sa profite, daca ar vrea. Ce-i dubios este ca stau pe timpul zilei mereu la locul lor, intr-un spatiu vizibil amenajat de mana omeneasca, in timp ce pe timpul noptii vaneaza singuri iar paznicii se jura ca nu-i hranesc, feri-te-ar Sfantu’. Spatiul amenajat fiind cateva frunze deasupra capului si o bariera facuta din pietre intre ei si vizitatori, nu-ti imagina ceva complex. Nu exista niciun fel de interactiune in afara de fotografiatul de la distanta si nimeni nu ii deranjeaza cu mai mult decat zgomotul pasilor si declansatorul aparatului foto. Parererile sunt impartite in ceea ce priveste sanctuarul, ba ca-i o colectie a lui Pizzaras, ba ca sunt salvati din mediul ce le este distrus si ca sunt paziti de cei ce vor sa-i aiba ca si pet in casa. Cert este ca aceste mici animale faceau parte din povestile de speriat copiii pe care parintii le foloseau pentru cei mai neascultatori dintre ei. Bau-bau-ul cu ochi mari din timpul noptii si cu capul ce se roteste la 180 de grade ca sa te vada mai bine daca nu esti cuminte. Va vine sa credeti ca asa dragalasenie era ca un Scaraotchi local? Mie nu 🙂 In concluzie, toate drumurile duc spre existenta lor in libertate, mai departe sau mai aproape de momentul vorbirii.
De-ndata ce am terminat de admirat ce are Bohol-ul mai cu mot de aratat, am trecut spre ultima parte a expeditiei, pranzul pe raul Loboc. Tendintele varstei te indreapta spre a-ti placea din ce in ce mai mult atfel de activitati, odata ce mai pui cate-un an pe umeri dar noua zau ca ni se pare o pierdere de timp si-un lucru caruia mai bine i-am zice pas. Da, poti sa iei ce-i frumos si din asta si Slava Domnului ca raul le are pe toate. Liniste, apa turcoaz, palmieri si verdeata ce imbratiseaza ambele maluri, intr-un cuvant peisaje ce-ti incanta privirea la fiecare pas. Dar, muzica pe barca, opriri strategice la fel si fel de grupuri care-ti mai prezinta una alta, spectacole de sarituri in apa si altele, cate si mai cate? Nu nu, nu-s pentru noi. Problema este ca nu prea ai unde sa mananci pe parcurs, in afara de cateva banane prajitite si niste snack-uri “traditional” filipineze, asa ca masa pe barca a fost binevenita.
Noroc cu potopul ce s-a dezlantuit dupa ca altfel mai aveam alte 3 obiective de bifat. Asa ca am luat drumul de Panglao si dusi am fost prin ploaie, tunete si fulgere.
Si, hai ca uite cum intr-un articol le-am povestit pe toate si am lasat la urma ce ne-a placut mai mult si mai mult. Si asta pentru ca am avut tot timpul din lume sa stam si sa absorbim intreg peisajul albastru din fata ochilor. Daca aveti mai mult timp la dispozitie luati-va un tur privat pe insula Pamilacan si faceti-va timp pentru o tura de snorkeling ca la mama lui acasa, cu pufferi, castraveti de mare, nemo, scalari si tot felul de alte vietuitoare minunate. Si daca ai noroc, la marginea recifului poti sa vezi balene. Da da, noi taman ce le-am ratat caci c-o saptamana in urma puteai sa stai ca omu’ pe plaja si-n stanga ta sa ti se dezlantuie un adevarat spectacol … pufaitor 🙂 Insula are si doua grupuri de bungalow-uri ce costa in jur de 1000 de pesos de persoana, pe noapte si are incluse toate mesele dintr-o zi. E la doar o ora distanta de Panglao si are niste peisaje de-ti sta mintea-n loc, mai ales cand dai nas in nas cu dramatismul de dinaintea furtunii. Nisipul si plaja nu-s cine stie ce dar merita toti banii din lume daca vrei sa petreci cate ore vrei tu linistit si departe de agitatie.
Panglao e concentrat in jurul plajei Alona si cu mirare in suflet va spunem ca, daca inchideam ochii pentru cateva secunde, puteam sa juram ca suntem in orice alta parte a lumii si nu in Filipine. Pe-o bucatica de pamant exista doua restaurante vegetariene, unul mexican, altul grecesc, doua italienesti si chiar unul specializat pe burgeri si power bawls-uri nemaipomenite, gasesti fructe, legume, smoothie-uri si meniuri cu rubrica separata si dedicata vegetarienilor. Mai mai mai, dar ce surpriza frumoasa 🙂 Caci v-am zis, daca avem burtile pline cu mancare de calitate, vedem lumea in rozul cel mai roz 🙂
Asadar, Bohol, ne-ai mai placut, ne mai vedem:)
Tare de tot aia cu cocosul legat de pom :)))