Sa ridice mana sus care n-a vazut macar un episod din Clona si nu i s-au scurs ochii dupa culorile Fez-ului sau dupa strazile intortocheate ale medinei si bijuteriile sclipicioase ale femeilor marocane. Eu m-am lipit de televizor pana la final si mi-aduc aminte si acum cand mi-am spus ca m-atrage atat de mult incat cred ca intr-o viata anterioara prin locurile astea mi-am dus existenta. Adevarat sau nu, cum s-a terminat, cum l-am dat uitarii. La cativa ani dupa, am ajuns in Tunisia si Egipt si am ocolit, in mod total misterios, Marocul. Aproape ca era gata gata ca, satui de tocmeala, fugareala, agresivitate, ciupeala si ce-i mai place omului negustor sa faca, sa nu mai ajungem in Africa deloc si sa ingropam cu totul o tara foarte diferita fata de ce-am intalnit pana acum. N-am vrut sa gandim cu mintea de acum 7 ani si cu un confort al all inclusive-ului ce ne insotea fiecare vacanta de-atunci, drept pentru care ne-am luat ghiozdanele in spate, cateva repere si-am pornit la drum.
Am trecut prin Madrid, am baut o Sangria, am mancat o Paella si-am aterizat direct in mijlocul nebuniei. Ne-am suit intr-un Mercedes din ’80, dar nu inainte de a plati o suma enorma pentru asta si-am fost dati in primire unor baieti care au binevoit sa ne arate drumul spre Riad-ul nostru, la ora 2 noaptea si in niciun caz gratuit. Se pare ca strazile intortocheate sunt o mana cereasca pentru toti cei care vor sa faca un dirham constit ghidandu-te, asa ca am bifat primul tourist trap al locului sau, mai pe romaneste, prima teapa locala. Va dati seama cum vine asta la pachet cu faptul ca nu stim si nici nu ne place sa negociem ?
In fine, odata ce-am intrat in casa, parca am ajuns pe alta lume. Gazda ne-a insotit primitoare cu un “Salam aleikum” spus in soapta, ne-am asezat vrajiti pe niste scaune mici si ne-am uitat in jur, cu gurile cascate, pret de câteva minute. Am fost intrerupti doar de mirosul inconfundabil de menta venit de la un ceai mult prea dulce dar “cel mai bun din Marrakech” asa cum se lauda fiecare marocan ce are oaspeti straini in casa lui. Nici sa nu va treaca prin cap ca atunci cand veniti în Maroc sa nu stati într-un Riad ca la mama lui. Adica acele case cu camere asezate frumos in jurul unei curti interioare, cu pereti grosi ce tin caldura deoparte si cu gazde primitoare ce te servesc cu lipii din malai si ceai de menta, turnat in pahare mici de la un metru inaltime.
Am dormit ne-ntorsi pana a doua zi si după ce-am servit un mic dejun uscat cu mult prea multa paine, am luat drumul gradinii Majorelle printr-o caldura ce ne-a intors dupa cateva ore sleiti, direct inapoi la Riad-ul nostru
Seara ne-am pierdut pe strazi, am cascat gura prin souk-uri și ne-am pregatit sufletește pentru ceea ce nici nu visam sa avem parte a doua zi caci direcția era Tagazout, adica 4 ore de mers cu masina, adica negocieri, adica iarasi nebunie.
Ne-am trezit lejer si am mancat micul dejun la fel de lejer, am savurat pret de câteva zeci de minute o cafea super condimentata, ne-am luat la revedere si ne-am facut curaj sa ieșim iarași pe strazi. Trebuia sa ajungem la plaja negresit asa ca ne-am infiintat in statia de taxiuri, fie ce-o fi!
Dupa o negociere frenetica ce s-a lasat cu sudalme si bani aruncati pe jos, ne-am urcat toti 6 într-un (ati ghicit) Mercedes din ’80 ce avea sa ne duca 4 ore pana-n Agadir, printr-o caldura insuportabila ce te facea sa-ti doresti sa fi fost in alta parte si nu lipit de bancheta din spate a masinii. Va las doar sa va imaginati cum am ajuns, norocul nostru fiind ca am prins o vreme capricioasa la destinatie, ce ne-a ajutat sa ne uscam rapid si sa ne revigoram putin. Mai aveam inca 20 de minute de mers si trebuia sa gasim statia de autobuz. N-are rost sa va povestesc ca am prins Supracontrolul, ca ne-am inghesuit cu toti cei care n-aveau bilet si ca ne-am ferit de coate si imbranceli, va spun doar ca cel din RATB-UL nostru pare a fi un copil inocent pe langa cel de aici ? .
In fine, am prins un loc bun și am ajuns într-un final pe-o vreme ce ne-a făcut sa luam pe noi doua pulovere si 3 perechi de sosete. Dar despre Taghazout… in alt episod.
Ideea e ca Marrakesh-ul iti place sau nu-ti place, nu exista varianta de mijloc. Nu-ti imagina ca-i un loc european chiar daca-i la o aruncatura de bat de Spania si chiar daca auzi in jurul tau oameni vorbind in franceza. E cald, e aglomerat, e praf si e mizerie. E negociere si e sange care clocoteste in venele oricarui marocan. Da, e adevarat ca multe interacțiuni ce implica vanzarea sunt mai mult pentru spectacol dar iti pot strica buna dispozitie daca nu esti facut pentru asa ceva. Cu toate astea, mi-a placut enorm, pentru ca are sare si piper si pentru ca nu te lasa sa te plictisesti. Mai un Riad in care sa te adapostesti cand nu mai poti, mai o moschee, mai un souk in care vezi vrute și nevrute, mai o piata, mai niște mirodenii. E detaliat si filigranat si-ti incanta ochiul oriunde te-ai uita. Spre deosebire de experientele anterioare pe care le-am avut cu Africa, nu ne-am simțit nicio secunda in pericol sau amenintati in vreun fel, am intalnit oameni saritori si zambitori, corecti si non-judicativi. Nu e cazul sa-ti dosesti banii in fundul rucsacului si nici sa-ti legi de gat telefonul mobil, nu te trage nimeni de mana pe strada si nimeni nu se uita la tine mai mult ca la ceva exotic, pastrand, totusi, o limita. In Taghazout, spre exemplu, am intalnit cei mai saritori si mai atenti oameni de pana acum, cu zambetul la ei si gata sa-ți ofere oricand o mana de ajutor. Dar, na, cica asa-s berberii, se baga in sufletul tau si nu ii mai scoti dupa nici cu clestele ?
Problema e caldura si cand spun caldura, ma refer la temperaturi ce pornesc de la 45 de grade in sus. Tocmai de-aia, du-te toamna sau primavara si da o tura pe la plaja, caci aerul din Marrakesh iti poate parea ca scos din focurile celui mai crunt iad 🙂
Leave a Reply