Cred ca daca s-ar face o cursa cu autobuzul din Romania pana-n Asia, am fi primii care ne-am lua bilete, la cat am mers cu autobuzul in Myanmar! Dar drum mai nebun ca asta pana la lacul Inle, pe bune ca n-am prins in veci! Drumurile sunt facute inca la mana, piatra cu piatra si strop cu strop de smoala, benzile rar acomodeaza doua masini mari, iar de mixuri intre drumuri neasfaltate si cu pietris, nu-ti mai spun, cat despre felul in care se conduce nici nu mai pomenesc!
Am plecat din Bagan la 8 si am ajuns in Nyaung Shwe la ora 18. Pe parcurs s-au intamplat o masa grabita, un sofer cu doua beri la bord, un ajutor de sofer care a stat aproape tot drumul cocotat pe minivan, cu bagajele tuturor si o gramada de serpentine fix pe buza prapastiei. La un moment dat am inchis ochii si-am zis “Fie ce-o fi!” dar n-as da experienta pe-un bilet de avion pana la He Ho, neam! Am platit cei 10 dolari de caciula, taxa de intrare in oras, si ne-am dres si noi cu doua beri, ca doar ne-a venit si noua randul! Ne asteptau 3 zile pline ochi de tot felul de activitati. A doua zi ne-am trezit de dimineata nerabdatori sa vedem lacul cel laudat. Si pe buna dreptate isi merita laudele. Culori mai frumoase, case mai interesante, pescari mai exhibitionisti, chiar ca n-am mai vazut niciunde. Din pacate, insa, nici Bagan-ul n-a concurat la cap de turist pe metru patrat. Totul e atat de bine organizat si facil incat nu-ti vine sa crezi ca esti in Burma cea necalcata de turisti pana acum 5-6 ani.
Ne-am luat geci si subtiri si groase, ca deh, dimineata si seara iti tremura dintii in gura iar pe la pranz iti vine sa stai numai la umbra, si ne-am prezentat la ponton. Am fost singuri pe barca si ne-am plimbat conform programului: ba la o fabricuta de facut cutite, ba la una de facut barci, ba la un atelieras ce confectioneaza esarfe din lotus (eh, uite asta n-am mai vazut), ba la un mic magazin unde se fac tigarile cele mai naturale din lume 🙂 Si apoi da-i si plimba-te printre case si sate plutitoare si casca gura, ca n-ai ce altceva face, decat sa te holbezi pur si simplu la cum isi duc oamenii viata pe apa. Si sa stiti ca-i foarte interesant. Iar daca mai intalnesti in drum si doi trei pescari, te-ai scos. Si intre noi fie vorba, ai toate sansele, ca pescuiesc saracii, de dimineata si pana seara, asa cu un picior pe barca si altul pe post de vasla. Pun navodul, fac ture sa sperie pestii, scot navodul si-o iau de la capat.
Pe la pranz am tras la un restaurant pentru turisti si mai spre seara, la un apus tot pentu turisti caci n-am putut rezista tentatiei de a face cateva poze celor mai balerini dintre pescari. Si-ar fi fost perfect daca nu era atat de mult zgomot in jur de la barcile cu motor, zgomot ce rasuna in toata valea de zici ca trecea tractorul pe langa tine chiar in momentul ala.
Si daca ti-era dor de Bagan, stai linistit ca ajungi si la satul Indein cu ale lui 1000 de pagode. Unele-s mai vechi, altele-s mai noi dar cele mai multe sunt de prin secolul 12-13, mult mai dramatice ca si aspect, neavand soarta “rasfatatului” Bagan de a fi restaurate.
Orasul e plin de restaurante care mai de care mai boeme, mai linistite si mai hipsteresti, majoritatea cu bucatarii ce clar nu fac fata valurilor de turisti dar cu mancaruri de dai cu caciula-n caini. Asa ca dupa o zi pe lac ne-am inmuitat degetele in niste dal-uri indiene si gaturile in niste beri Myanmar si ne-am pregatit sufleteste pentru trekking-ul de a doua zi, de la 7:30. Si cum myanmarezii sunt oameni de cuvant si ajung tot timpul mai devreme, ne-am inceput ziua de trekking la 7 cu o plimbare pe lac pana la locul de urcare. Si daca nu v-ati imaginat niciodata cum arata un lac in plina dimineata, golit de barci si plin de ceata, va spun eu: demential! Am avut de ales intre un traseu greu si unul usor si-am fost repede clasificati ca fiind “elvetieni” pentru ca l-am ales pe primul 🙂 N-a fost greu, acum sincer, doar lung si pe alocuri plin de soare, cu exceptia unei singure bucati care a fost racoroasa si deosebit de frumoasa. Nu ne asteptam sa vedem triburi indepartate sau obiceiuri ciudate, triburile fiind asezate la granitele Myanmar-ului, in schimb am fost martorii unei vieti normale intr-un sat din Burma, unde oamenii cultiva turmenic, tutun, usturoi cand nu e sezon de orez si orez cand nu e sezon de usturoi.
Pe la ora 1 am luat pranzul in casa ghidului iar spre seara am ajuns din nou la hotel si am continuat traditia cu dal-ul si berea 🙂
Ca prin toate locurile pe unde-am fost, bicicletele sunt un mijloc util de transport daca nu prea le ai cu scuter-itul si poti face un tur al orasului ca sa-i descoperi imprejurimile. Insa, tot ca-n toate locurile pe unde-am fost, praful te urmareste iar fumul iti face zile fripte. Sau, mai degraba nopti, caci mai toata lumea da foc spre seara la tot gunoiul ce se aduna peste zi.
Si cand spunem ca e un loc turistic sa nu ridicati neaparat din spranceana si sa faceti cale intoarsa rapid ca nu e nimic care sa se compare cu Thailanda sau Vietnam. Sunt turisti pestriti, ca peste tot si localnici civilizati care nu-ti vand lucruri tragandu-te de maneca. Visul Burmei, insa, este sa devina la fel ca vecina din sud la capitolul turism. S-ar putea sa i se implineasca …
Leave a Reply