Ne-am despartit cu greu de Thailanda dar bucuria descoperirii unui loc nou ne-a facut sa trecem mai usor peste despartire 🙂 Asa ca ne-am facut bagajale si ne-am urcat intr-un avion micut si aproape gol, am traversat Mekong-ul si dupa aproape o ora de zbor am ajuns in Laos. In Luang Prabang, mai exact. Desi vorbisem in nerepetate randuri pe mail cu cei de la hotel care, cu tot zambetul, deschiderea si linistirea de rigoare ne-au zis ca ne vor astepta in aeroport, lucrul asta nu s-a intamplat. Dar … nu-i mare bai, asa ca dupa ce-am platit o visa-on-arrival mult mai scumpa decat pretul afisat, ne-am cumparat bilet de taxi si am luat drumul Luang Prabang-ului.
Citisem ca ATM-urile nu-ti prea dau banii si ca-ti cam fura cardurile asa ca am venit pregatiti cu baht direct din Thailanda. Bucurie mare sa mai ciupeasca un kip-doi si sa-ti dea rest mai putin. De unde si treaba cu viza de mai sus 🙂 Defapt “un kip” e doar o figura de stil, pentru ca el in realitate nu exista 🙂 Cea mai mica bancnota este de 500 de kip si valoreaza cam 25 de bani, 100.000 de kip inseamna cam 50 de lei, deci e locul potrivit unde esti si poti sa te simti ca un milionar … in kip 🙂
Revenind in oras, ne-am uitat stanga dreapta, ne-am mirat, ne-am dat coate, am ajuns in centru, ne-am mirat din nou si dupa 3 kilometri am ajuns, in sfarsit si la hotel. Frumos, elegant, “sorry pentru treaba cu taxiul”, ne-am lasat bagajele si am luat-o pe jos 3 km pana-n centru. Ne era atat de foame incat pe malul Mekong-ului, ne-am asezat la primul restaurant care avea mai multa varietate de mancare vegetariana, am baut o BeerLao, ne-am plimbat un pic prin piata de noapte si ne-am returnat, cu un sentiment usor ciudat, la hotel. Ne-am dat seama de la ce venea sentimentul usor ciudat, caci noaptea a fost un chin, la fel si ziua urmatoare. Facusem o minunata intoxicatie de la mancare. Asadar, cam asa ne-am inceput noi vacanta in Luang Prabang 🙂
Dupa doua zile ne-am facut din nou curaj sa iesim din hotel, am trecut in fuga peste toate mancarurile de pe strada si am decis ca, de data asta, sa fim un pic mai atenti decat de obicei. Mai ales ca, in lungul timp petrecut in camera, citisem ca e foarte comun food poisoning-ul si ca se intampla des, la case mari si la restaurante renumite printre turisti…
Am tot incercat sa incadram Luang Prabang-ul intr-o categorie deja cunoscuta. Ne-am tot chinuit, ne-am tot straduit dar am concluzionat ca nu am mai vazut un astfel de oras in Asia si ca-i de-o ciudatenie si frumusete cu totul aparte.
Inchipuiti-va doar cum sta ea bagheta frantuzeasca langa sticky rice si vinul fin langa cel mai ieftin whiskey din lume sau cum casele coloniale stau insirate si privesc toate catre barcile tipic laotiene ce plutesc pe Mekong sau cum drapelul comunist te conduce pana-n fata unui templu buddhist. Ciudat rau, asa e! Influenta franceza si-a pus atat de mult accentul pe acest oras incat daca te-ai trezi dintr-o data din somn fix in centrul Luang Prabang-ului ai putea sa juri ca esti in Franta sau pe undeva prin Europa. Ca sa nu-ti mai spun ca nu mai vezi tipenie de om dupa ora 22. Atat la propriu cat si la figurat caci iluminatul stradal nu e punctul forte al orasului, cel putin nu in zonele pe care le traversam in drumul nostru spre casa. Dar cand taman zici ca totu-i amortit de-a binelea, vine cate-o zi cand gasesti tonete de loto prono pana pe la 11 noaptea, masini parcate stanga-dreapta, mese si scaune in fata caselor, chermeze, distractie, nebunie s-apoi iar se lasa linistea si amorteala. Ciudat, ti-am zis 🙂
Tot centrul este dedicat in exclusivitate turismului si toate casele vechi sunt acum guesthouse-uri, agentii de turism sau restaurante. Asta nu ma face decat sa ma bucur ca stam departe de centru si ca placerea de a merge pe jos ne-a lasat sa descoperim si o alta fata a Luang Prabang-ului, cea mai putin turistica.
Turismul a luat amploare in jurul anului 1990 si au facut ca pana-n prezent Luang Prabang-ul sa fie cel mai vizitat oras din Laos si cel mai scump, deopotriva. Frumusetea lui vine la pachet cu niste preturi ce te fac sa te uiti cu jind peste granita la prietena Chiang Mai, caci n-am reusit sa mancam cu mai putin de 200.000 kip pe zi, Fereasca Sfantu’! Cu toate astea aici am intalnit cel mai mare numar de backpackeri de toate varstele, lucru care a facut ca acest mic oras sa se conserve destul de bine, in ciuda turismului. Nu de alta dar mi se pare ca backpackerii nu lasa urme atat de adanci prin locurile pe unde trec …
Apropo de Chiang Mai, pe vremuri cand exista Regatul Lanna, mari teritorii din Laos il alcatuiau. Asa se explica multitudinea de asemanari intre cele doua tari, ca sa nu mai spun ca limba le este ca doua picaturi de apa!
Am ajuns in Luang Prabang pe un frig considerabil, ce-ar fi putut sa faca pana si vremea din Chiang Mai sa para o toropeala totala si am tot sperat, uitandu-ne excesiv pe prognoze, ca se va schimba. Apropo de ciudatenie, uite inca una: dimineata si seara ne puneam pe noi toate hanoracele din dotare iar la pranz le scoteam si defilam in maneca scurta. N-a fost zi sa nu plecam cu ghiozdanul burdusit de haine groase si sa nu ne intoarcem la hotel cu glugile pe cap 🙂 Asta doar o saptamana caci dupa am experimentat cele mai mari temperaturi din toate locurile pe unde fusesem: 40 si ceva de grade la umbra … Ne spusese deja un calugar cocotat pe treptele care duc spre Buddha’s Footprint ca nu e normala vremea atat de rece pentru perioada asta si fac pariu ca pana si pe el l-a luat prin suprindere valul de caldura de dupa 🙂
Ai zice ca n-ai prea multe de facut in oras pana cand te-ntalnesti cu Mekong-ul si cu zecile de temple care stau ingramadite pe-o palma de pamant, cum este Luang Prabang-ul. Asa ca pe la ora 16 du-te pe malul raului si stai. Pur si simplu! E magnetizant de frumos, rapitor, halucinant si alte cuvinte deloc pompoase si insuficiente sa-i descrie maretia. Sursa de hrana pentru zeci de milioane de oameni, izvor de inspiratie pentru tarile prin care trece, loc pentru sute de specii de pesti, spirit atotputernic si slavit de toate triburile. Ce sa mai, un adevarat “mighty river” cum spun unii, si asta o simti numai uitandu-te la el!
Iar dupa ce cu greu te-ai dezlipit, urca scarile care duc spre centru si pregateste-te pentru un spectacol calugaresc de zile mari. Din toate templele, pe la ora 18-19 se aud cantace si ritmuri la unison si ai sanse foarte mari, daca ajungi in curtea vreunuia, sa fii singur-singurel si sa te relaxezi serios. Usile sunt deschise, poti sa tragi cu ochiul, poti sa faci poze, poti sa faci ce vrei atata timp cat ai respectul la tine si nu deranjezi. La polul opus, dimineata pe la 6 poti participa la ceea ce se numeste Tak Bat, ceremonia prin care toti calugarii primesc mancare, orez si legume in special, de la locuitorii orasului. Practica straveche, cu puternice radacini in istorie si religie, acum cu totusi cam multa conotatie turistica …
Cand te plictisesti de Mekong poti sa traversezi podul peste raul Nam Khan. Asta daca il mai gasesti in locul in care stiai ca l-ai lasat, caci podul de bambus ba e inchis, ba nu e deloc, ba-i peticit, ba il refac. Daca nu si nu, Podul Vechi e o alternativa buna si la fel de spectaculoasa 🙂
McDonald’s? Starbucks? Seven-Eleven? Family Mart? Ia-ti gandul pentru ca nu exista asa ceva aici. Magazinele arata ca “privatii” locului, cum spune bunica mea si toti au cam strictul necesar dar nu te astepta la prea multe fandoseli. Si daca stai unde bate orezu-n geam ca noi, s-ar putea sa dai de balciul orasenesc care e o aglomerare de tiribombe, masinute busitoare, tarabe, chinezisme si mancare. Un fel de Oraselul Copiilor amestecat cu Bazarul de acum 15 ani din Romania. Asta ma face sa ma intreb unde oare va ajunge si cum va arata Luang Prabang-ul prafuit si aproape fara lumini de astazi in contextul in care, anul acesta un easy jet va face ture de doar 40 USD intre Luang Prabang si alte orase din Asia…am asa un feeling ca l-am vizitat pe ultima suta de metri!
Ce poti sa faci in afara Luang Prabang-ului, ce sa mananci sau nu, pe unde sa te mai plimbi, va spun in alta postare. Acum va las si ne pregatim de imbarcare. Vietnam, venim grabiti!
Leave a Reply