Hoi An-ul e asa … un fel de vis de oras. Nu stiu daca imi place pentru ca a fost ultimul oras vizitat din Vietnam si implicit din toata calatoria noastra sau ca am intarziat o zi pana sa ajungem efectiv sa-i calcam pragul si asta ne-a facut mai curiosi. Cert este ca parca zici ca nu-i de pe planeta asta. Cum sa ai tu si mare si rauri, centru vechi, cladiri seculare si galbene pe deasupra, boemie si muzica pe strada? Cum? E de-o frumusete rar intalnita, un fel de Amsterdam combinat cu un Paris cu iz asiatic. Am stricat supriza 🙂

Am ajuns in Hoi An cu chiu cu vai pentru ca zborul cu Jet Star ne-a fost mutat cu 6 ore mai devreme. Ca atare, ratat a fost! Am ajuns in aeroport, sorry for the inconvenience in stanga, sorry for the inconvenience in dreapta, pana la urma ne-au oferit transport si cazare si dusi am fost pana a doua zi la ora 12, cand trebuia sa plecam efectiv din Ha Noi. Am fost cazati la un hotel atat de uratel, saracutul incat doar gandul ca a doua zi suntem in Hoi An ne-a tinut entuziasmati si am reusit sa trecem peste noapte. Bine, fie, si cafeaua cu lapte condensat de la o cafenea mult prea aproape de hotel 🙂

Gata, am ajuns in sfarsit! Pe-o vreme ce te facea sa nu stii ce sa faci mai intai: sa te tolanesti un pic la soare, sa te plimbi pe plaja, sa te duci sa iei pulsul centrului vechi, sa, sa, sa. Le-am facut pe toate din prima zi 🙂 Ne-am plimbat de jos pana-n centru vechi, am ramas cu gura cascata, ne-am intors, am luat bicicletele si am pedalat pana la plaja. Pfoai, ce nebunie: “aici o sa ne petrecem toate zilele pana a plecare!”, ne-am zis noi. Nu s-a intamplat asta caci 6 zile a fost innorat si vremea numai buna pentru plaja nu! Eh, dar taman bine sa mai descoperim una alta caci, va spun, Hoi An-ul e o comoara!

Toata lumea ne-a spus sa stam in jur de 3 zile, pentru shopping, relax si cam atat. Dar cum? Cum sa stai doar atat cand fiecare cladire-ti spune o poveste, cand toate stradutele te poarta prin te miri ce loc, cand Cao Lao-ul nu-i unul la fel ca altul si cand campurile de orez sunt asa de verzi incat te pierzi in frumusetea lor. Cum?

Se spune chiar ca cei care stau mai mult sunt rasplatiti si niste adevarati rasfatati ai sortii. C-am fost sau nu printre ei, nu stiu dar Hoi An-ul ne-a arat o gramada de fete. Si tare mult ne-au placut toate. E adevarat ca unii spun ca-i o capcana turistica, altii ca-i scump dar n-am auzit pe nimeni sa spuna ca nu merita si in mod cert nimeni n-a indraznit sa sufle o vorba cum ca nu i-a placut 🙂

Intrarea in patrimoniul Unesco in 1999, a adus cu sine conservarea cladirilor care nu-s deloc de prin timpurile noastre. Sa tot aiba de la 200 pana la 500 de ani unele. Si va spun, te lasa cu gura cascata. Unele sunt muzee, altele restaurante, cafenele, baruri, shoppuri sau saloane de masaj. E adevarat ca negustorii de altadata s-au transformat in turistii de acum, ca acum turismul a luat locul comertului si ca orasul se sustine aproape integral din asta. Schimburile ce l-au facut atat de faimos si infloritor s-au mutat mai spre nord, spre Da Nang iar Hoi An-ului nu i-a ramas decat sa stea frumos sub vraja japoneza, chineza, vietnameza si europeana.

Dar mai usor cu vorbaria si mai mult cu pozele. Am sa va povestesc pe parcurs ce si cum 🙂