Cum va spuneam, Joe nu s-a prezentat la ora stabilita. Ce sa facem, ce sa facem? Eram echipati pana-n dinti, pregatiti sufleteste de toate urcusurile, coborasurile, caldura si oboseala ce aveau sa vina si nu voiam nici in ruptul capului sa dedicam ziua altei activitati. Am asteptat pret de vreo 30 minute, am sunat-o, numarul nu era bun asa ca am luat-o usor la pas spre oras.

Apropo, daca nu vreti un tur organizat de vreo agentie turistica sau de hotelul unde sunteti cazati atunci puteti beneficia cu brio de aceleasi servicii dar la preturi mult mai mici. Asta daca te incumeti sa te lasi purtat de mana de o hmoanga sau dzao care iti spune cuvintele magice: You, trekking in my village! Sa te pregatesti totusi si de o organizare mai precara, daca ai timp de pierdut … nu-i nimic de speriat, totul decurge bine dar mai ia-ti cateva ore in plus, just in case … Asa ca am mers in oras si cand am auzit trekking am percutat imediat. Suntem pregatiti! Da da, chiar acum!

Si uite asa am cunoscut-o pe Mu, 38 de ani, 3 copii la activ, drumeata si gazda de meserie, originara din Ta Van, un sat al tribului Hmong. Am vrut sa mergem neaparat intr-un sat al acestui trib dar sa stii ca nici daca ai vrea sa ratezi unul, n-ai putea. Sunt multe pentru ca si ei sunt multi si raspanditi in toata Asia de cand au venit, de cateva sute de ani, din China! Cel mai vizibil, comercial si promovat este Cat Cat Village.

Am aflat una alta, cat timp ne trageam sufletul, in timpul unui popas bine meritat. Ca Mu, la fel ca toti ceilalti, isi face singura hainele atat pentru ea cat si pentru membrii familiei. Copiii ei sunt la universitate pentru ca le poate asigura un trai decent din veniturile pe care le are din turism, ca daca ar avea toti banii din lume ar ajuta intreg satul, ca mama ei este saman si ca in spatele casei creste o ditamai recolta de canepa. Pentru hainele lor, nu pentru altceva, ce credeai? 🙂 De multi ani fumatul este interzis insa aproape imposibil de monitorizat atata timp cat aducatoarele de bani din Sa Pa, costumele lor frumoase, sunt facute in plan local, din canepa. Martor e doar un bong ratacit prin casa, mult prea mic si-ntunecat sa sufle ceva 🙂

Are un par ce-i depaseste bine de tot calcaiele si nu si l-ar taia pentru nimic in lume. Nu neaparat ca asa le este traditia, ca dupa casatorie sa nu si-l scurteze, ci pur si simplu ca-i place si ii e teama ca nu va mai creste la loc. Asa ca si-l ingrijeste si piaptana de mama focului de cateva ori pe zi si, intre noi fie vorba, am vazut fete care mai degraba au talpile murdare decat parul nespalat. Printre tarabe, pe marginea strazii, oriunde se poate improviza o baie, acolo e si locul potrivit pentru un spalat ca la salon 🙂 Si au un par … n-are rost sa va spun, negru, lung si lucios de nu-ti vine sa crezi. Toate si-l rasucesc in varful capului, il prind cu clame si-si lasa pieptanul prins in par pentru data viitoare cand mai au nevoie de el. Cele mai in varsta si-l acopera cu un turban inchis la culoare in timp ce tinerele folosesc basmale sau nu si-l acopera deloc.

Mai urcam un pic si ne mai asezam un pic, nu de alta dar a fost un traseu al naibii de greu. Dar nu si pentru Mu care in saptamanile bune batatoreste drumul asta cam de 4 ori, in papucii ei din plastic, un pic rupti si cu mersul ei leganat de pe un picior pe altul. In jurul nostru ba padure, ba pasune, 1000 de bivoli, multe campuri de orez si in principal aceeasi imagine de munte despre care va povesteam aici. Si tot mergand noi asa nici nu ne-am dat seama cum am dat nas in nas cu Joe-Era-Sa-Fie-Ghidul-Nostru. Venise cu alt grup mai mare si mai profitabil, a naibii socoteala 🙂  Ne-a aruncat o minciunica puerila si n-a ratat ocazia sa-ncerce sa ne mai vanda una alta daca tot nu i-a iesit pasenta cu trekking-ul. Asadar, oricat de 1 la 1 ar parea experienta, la un moment dat, pe traseu, te incolonezi cu grupuri care ajung toate in acelasi loc. Diferenta o face ora de plecare si faptul ca lumea e impartita in minigrupuri cu ghid separat. 

O masa bunicica la Shangri La-ul local si un drum de inca doua ore ne-au adus direct in casa lui Mu si ne-au asezat cuminti pe-un scaunel cateva zeci de minute cat sa ne odihnim un pic si sa mai tragem cate-o privire prin gospodarie. Satul ei nu e foarte diferit de ceea ce vedem si astazi prin cele din Romania. Fiecare cu gospodaria lui, cu vitele lui, cu parcela lui de orez din intreg lotul, casele destul de rasfirate, nu aranjate frumos in stanga si-ndreapta strazii principale, cum vezi pe la noi. Cu scoli, cu magazine, cu camine culturale.

Toata lumea poarta costumele traditionale asa cum si pe la noi mai vezi in unele locuri iar unii dintre ei sunt mustruluiti si aspru judecati daca, la culesul orezului de exemplu, vin imbracati in civil 🙂  Regula ce se aplica mai mult femeilor chiar daca barbatii au si ei niste frumuseti de costume. Adevarul este ca ambele sunt minunate si ar fi pacat sa nu se bucure si natura de ele 🙂

 Si nu stiu cum au trecut 2 ore ca suntem gata de plecare. Defapt stiu cum au trecut: refuzand sa il deranjam pe sotul ei sa ne duca inapoi pana-n oras cu motocicleta. Mu avea si varianta mersului cu van-ul asa ca am optat pentru ea. Si cum socotelile nu se potrivesc niciodata si n-are rost sa intervii in cursul unui lucru ce oricum se va intampla, de ce ne-a fost frica n-am scapat si am mers pana-n oras cu … motocicleta 🙂

Poate daca ne petreceam noaptea aici, ramaneam cu mai mult decat un drum obositor, niste informatii ingradite de o engleza precara si cateva arsuri zdravene de la soare. Cu toate astea, a fost o dupa-amiaza incantatoare si o experienta de repetat, poate intr-un sat mai izolat si nepregatit atat de bine pentru piciorul turistului. Ta Van-ul nu-i nici pe departe rupt de lume iar cararea pe care am venit este strict pentru trekking caci imediat ce ajungi in sat poti sa pleci bine mersi pe un drum asfaltat ce-l leaga de Sa Pa in doar 40 de minute cu motocicleta. Exista lumina, curent, televizoare, wi-fi … toate adunate sa-i faca omului traiul mai bun si mai usor. Nu-ti imagina nici ca e ca o zi la sala de fitness caci vrand nevrand te conectezi la tot ce te-nconjoara si ramai cu o experienta de povestit, oricum ar fi ea.