Hai ca am mai ingrosat si noi un picut randul celor care s-au indragostit de Berlin 🙂 Asa ca declaram cinstit si fara drept de apel ca ne-a placut ciudatenia asta de oras atat de mult incat ne-am intoarce acolo chiar acum, dac-am putea. Si acum gata, stim! Stim de unde valul asta hipsteresc din Bucuresti. Daca nu vine de-aici sa ne ziceti noua ”cutu`” 🙂..Ziua 1: Trenul ne lasa in Gara Centrala! Incercam sa ajungem la hotel dar nu stim cum! Ne suim in tramvaiul gresit, directia opusa! Ne dam jos, taraim troller-ul dupa noi pana inapoi in gara! Ne suim in tramvaiul gresit, directia buna! Ne dam jos cand maps.me ne arata ca suntem prin zona! Trecem pe langa 2 restaurante vietnmeze si incercam sa le pinuim ca sa stim sa ne intoarcem la ele! Ajungem la hotel si iesim repede: nu incapem amandoi in camera decat daca intram pe rand si unul se aseaza pe pat sa-i faca loc celuilalt! Internetul costa 3 euro pe zi. Langa noi un restaurant vietnamez. Au PHO!... . .Gata, Pho-ul ne face oameni si putem sa functionam normal. Luam calea zidului Berlinului si ajungem la Memorialul Zidului Berlinului, zona in care zidul a fost pastrat intact. O luam usurel la pas, cascand gura si mancand istorie pe paine pana pe strada Oderberger, unde magazine de second hand si terasele hipsteresti stau unele langa altele de parca zici ca-s cele mai bune prietene. Tinem minte strada si o luam iar la pas catre Alexanderplatz. Aglomeratie, haos, nebunia lu` Salam (da da, chiar era Salam pe acolo si rasuna tare din vocile unor compatrioti). Ajungem tam-nesam la Domul din Berlin pe care-l admiram in toata splendoarea de pe Friedrichsbrucke, unde Cesar, un tanar artist ne imbie cu un smoothie de ritmuri electronice asezonate cu jazz. Lovitura fatala! Berlinul ne-a dat de ne-a julit, vorba aceea! Ne-am indragostit lulea 🙂 . .Pe seara, nu vrem sa-l ratam nici in ruptul capului pe Monsieur Vuong, un alt restaurant vietnamez recomandat de Bianca dar facem ce facem si dam peste Pho Hanoi, unde ne-ndopam de curry-uri si Bun Cha-uri de numai berea Saigon ne mai poate salva 🙂 Caci, ce sa vezi, nu stiu cum le-am invartit si le-am sucit dar am nimerit intr-o ditamai comunitatea de vietnamezi ca la mama lor, in mijlocul Europei. Zi ziceti si voi, din 90 si treaba lor de restaurante vietnameze cat are Berlinul mai era loc de scapare pentru niste bieti oameni suferinzi si mereu nostalgici dupa arome asiatice? Taman bine ca Berlinul e patria lor asa ca, fie ca le zicem thai, asian, chinese sau vietnamese, o sa lasam din mana mereu orice-i european pentru o carca de coriandru si niste lemongrass atunci cand stomacul o cere 🙂.Ziua 2: Cea mai lunga, obositoare si incarcata dintre toate. Am luat strazile la pas pana la FriedrichStrasse si apoi trenul in directia Oranienburg, spre lagarul de concetrare de la Sachsenhausen. Lagarul este acum transformat in muzeu, putine fiind structrurile care au mai rezistat nedaramate, una dintre ele fiind chiar poarta de la intrare ce mandra cara, ca toate celelalte porti de acest gen, scris cu litere de-o schioapa ” Arbeit Macht Frei”! Lozinca ce nu mai are, cred, nevoie de nicio traducere. Oricat de multe s-au spus sau cat de multe ar mai trebui spuse, oricat de controversat este subiectul sau oricat de tabu ar fi el, nu e deloc de neglijat cum, in definitv, locurile acestea, ca multe altele, sunt marturii ale rautatii si violentei oamenilor asupra altor oameni! E un must see, oricat de cliseic si poate nelalocul lui suna in acest context, mai ales ca frisoanele si pielea de gaina ti-s gratuit oferite de catre cei ce au in grija muzeul. Deci da, intrarea si nodul in gat sunt din partea casei 🙂 . . ...Am petrecut aici vreo doua ore, fara cele doua care te duc si te aduc la si de la locul faptei iar pe la 4 ne-am luat talpasita spre Zidul Belinului, din nou. De data asta spre partea cea mai artistica si mai colorata a acestuia 🙂 Am mers toti cei 1300 de metri cu gurile cascate la ce au cele peste 100 de opere de arta de spus despre libertate, caci despre asta este vorba in propozitie. Artisti care au vazut pacea in culori, forme si alaturari stranii de elemente. Am sarit peste Checkpoint Charlie si ne-am indreptat spre ziua cu numarul 3 🙂 . . . .. Ziua 3: Pai putea romanasu’ sa nu ajunga la poarta Poarta Berlinului? Sau Brandenburg Gate sau Brandenburg Tor, dupa vorba neamtului? Nu putea! Ca doar daca nu ea simbolul pacii, al impartirii, al reunificari si al impacarii atunci nu stiu ce alta poarta mai e! Singura ramasa din tot zidul Berlinului este fara doar si poate marca cea mai de pret a orasului si daca nu vii aici sa sari, topai si sa te tragi in pozele cele mai poze, atunci clar ai trecut ca gasca prin apa prin Berlin 🙂 Undeva in dreapta, pitit pe dupa un stalp, scrie Silence Room si daca aveti rabdarea si curiozitatea sa o incercari, noi o recomandam cu drag. E un soi de deprivare senzoriala intr-o camera in care nimeni n-are voie sa scoata niciun sunet si daca, atunci cand intrati, aveti si norocul sa fiti singurii din incapere, e chiar o experienta inedita. . . .Concluzia ce-am tras-o la un burger vegetarian si niste bere IPA a fost ca Berlinul este asemeni unui copil abuzat ce brusc se transforma-n oaie neagra, isi pune bocancii de tractorist, isi rade parul de pe latetale si-si vopseste creasta punkista in mov. Care vrea sa iasa in evidenta dar caruia nu-i vine asa de natural ca vecinului de peste gard, Olanda sa-i zicem, ce-a trait cu de toate si care a mancat strictete pe paine pana a inceput sa-i placa. Nu! Neamtu’ nostru-a pus piciorul-n prag si-a zis: de-acum fac asta asa, chiar daca e un pic fortata treaba si mai trebuie unsa! De-asta ne-a placut Berlinul asa de mult! Pentru lipsa perfectiunii, pentru altceva-ul de peste tot, pentru libertatea strigata din toti rarunchii, pentru mizerie, pentru amalgamul de natii, pentru imperfeciunea perfecta, pentru diversitate, pentru empatie … Tschüss!
Leave a Reply