Cum? Unde? Cat? Cu ce? De ce?

Pai si daca multi ne-ati intrebat cum facem ca reusim sa plecam in vacante mai lungi decat cele obisnuite, cu ce fotografiem, de unde ne luam biletele sau cate kilograme are bagajul de cala, atunci sa raspundem, zic si sa luam la despicat fiecare subiect in parte.

 Cum am facut noi?

Nu e prima data cand plecam mai mult de o luna de acasa iar calatoriile noastre au crescut in durata, odata cu trecerea anilor. Ne-am dat seama ca avem nevoie de mai mult timp ca sa ne relaxam si de mult mai mult de doua saptamani ca sa ajungem sa ne familiarizam c-un loc. Si asta pentru ca am simtit ca experientele noastre nu includeau zona in care eram ci mai degraba ne tineau pe pozitia de privitori de la distanta, asadar am dat vacantele pe calatorii. E evident si faptul ca n-am putea face asta daca am avea un program de la 9 la 5 si n-aruncati cu pietre inca, caci a fi propriul angajator nu te scapa de responsabilitati sau stress. Din contra 🙂 Statu-i stat, platile-s plati, clientii sunt clienti, contabilitatea curge, mail-urile la fel si Doamne Fereste sa nu fi la apel chiar daca esti in varf de munte si ai wi-fi-nu. Incercam sa ne facem, totusi un program care sa nu ne zapaceasca de tot, ca atare doua-trei ore legate pe saptamana rezolva multe aspecte ce tin de bucataria interna. Avem insa ajutoare de nadejde in tara ce rezolva orice lucru pe care distanta il face imposibil de rezolvat altfel 🙂

 Cum am ales locurile in care am calatorit?

Daca n-ar fi un cliseu cat casa am zice ca mai degraba ne aleg ele pe noi dar nu, nu spunem asta:) Nu putem sa ascundem ca Asia e-un drog de care nu stiu cum o sa ne lecuim vreodata. De 5 ani incoace in luna Ianuarie ne luam talpasita si-n loc sa mai scoatem de pe lista cate-un oras, o insula, un restaurant, o strada, o maslina, ajungem sa alocam zile intregi unor locatii vizitate si rasvizitate. Asa am ajuns sa mergem in Thailanda de vreo 6 ori sau in Vietnam si Filipine de cate doua ori. Si nu cred, sincer c-o sa oprim numaratoarea aici 🙂 Desi gandul ne statea la America Latina ne-am trezit completand nume si dand submit-uri dupa accept-uri si finalizand plata catre o noua calatorie-n Asia. Din nou 🙂 Mai avem mult prea multe de descoperit si invatat si-odata ce-am prins un fir nu ne prea vine sa-l lasam din mana de dragul altuia poate la fel de interesant. Asadar, suntem intru totul asumati ca s-ar putea sa-mbatranim printr-o tara de prin Asia fara sa ajungem sa mirosim vre-un strop dintr-o alta cultura.

Am ales mereu varianta mai usoara si nu mai departe de anul trecut am apelat la cate-o agentie, in speta Perfect Tour, pentru vacante personalizate si lipsite de griji. Si adevaru-i ca te lipsesc de griji si dureri de cap dar si de o gramada de bani din cont 🙂 Ceea ce nu e neaparat un lucru rau intrucat raportul calitate, servicii-pret este unul, dupa parerea noastra, foarte corect. Dar cand vacanta ta se intinde pe luni multe, incepe sa te usture un picut cam rau la portofel fiecare adaos in parte. Ca atare anul asta ne-am planificat calatoria integral singuri. Si pentru ca se zice ca Sharing is Caring, biletele ni le-am luat de pe www.fly4free.com si au fost un open jaw cu plecare din Istanbul si intoarcere in Frankfurt, orasul de destinatie si de imbarcare fiind Bangkok. Au costat aproape 300 de euro de persoana fara cele doua zboruri de legatura, adica pana-n Istanbul si din Frankfurt pana-n Bucuresti. De asemenea, aruncam sistematic cate-un ochi ca sa ne facem sange rau pe holidaypirates.com, secretflying.com sau flynous.com.  Datele au fost alese aleatoriu, atat de aleatoriu incat ne-am intrebat de ce naiba n-am stat 5, 6, 7 luni si-am ales fix 4 🙂 Am zburat prima data cu Gulf Air si tot pentru prima data am dat mana cu Bahrain. Ne-a placut, poate ne mai vedem, mai ales ca programul de zbor fragmentat in doua bucati ne place mai mult decat 12 ore a la long.

 Cum ne-am  facut traseul?

Ei bine, aici e delicata situatia pentru ca suntem haotici, pentru ca avem preferinte, pentru ca ne ghidam dupa sezon si pentru ca reasearch-ul nostru inseamna doar niste puncte pe-o harta, pe care le unim fie la fata locului, fie le sucim si facem alta combinatie. Nu tot timpul ne iese doar ca documentarea ca la tezele de doctorat ne scoate peri albi si ne pune nervii-n piuneze. Ii apreciem pe cei care au rabdare s-o faca, noi nu putem si punct. Si sa fim complet sinceri nici nu ne prea dam silinta 🙂 Ca atare, din Thailanda am plecat repede in Myanamar ca doar era la o aruncatura de bat iar planul initial a fost sa desenam un cerc imaginar pe harta. Sa-ncepem cu Thailanda, sa trecem prin Burma, Cambodgia, Vietnam s-apoi sa continuam cu Filipinele si Malaezia pentru ca la final sa inchidem cercul tot cu Thailanda. Nu ne-a iesit, evident 🙂 Cert este ca am vrut sa lasam Filipinele pentru luna martie, Malaezia pentru aprilie si Thailanda pentru Songkran. Si tot Thailanda ne-a cam incurcat socotelile din cauza escalei pe care trebuia s-o facem ca sa trecem din Myanmar in Cambodgia sau din Vietnam in Cambodgia. Pentru ca viza, pentru ca bani aruncati pe fereastra. Asa ca am ales ca varianta finala ruta Thailanda-Burma-Vietnam-Cambodgia-Filipine-Malaezia-Thailanda. Cu varianta de trecere cu bus-ul direct din Vietnam in Cambodgia si cu avionul mai apoi spre Filipine dar cu escala in Kuala Lumpur.  Dar hai ca prea v-am aiurit si invartit, ideea este ca nu  ne prea facem planuri cu punct si virgula dar nici nu vrem sa renuntam la confortul de a stii unde stam atunci cand ne dam jos din avion, de exemplu. Si ca tot veni vorba, ideea de a cauta cazare dupa ore de zbor, prin caldura, cu rucsacii in spate zau daca ne place vre-un pic 🙂 Prin urmare toate cazarile au fost stabilite cu vreo doua saptamani inainte si n-am avut niciun gand de a ne pierde zile intregi planificand de-acasa totul de la A la Z. In ceea ce priveste transportul terestru sau excursiile, toate sunt luate la fata locului exceptie facand in cazul nostru, Burma, unde am apelat la MyanMarvels. Avand in vedere ca Air Asia e aur curat pentru tot ce-nseamna transport aerian in zona si ca au promotii multe si bune in mod regulat, cam toate zborurile au fost operate de ei iar un bilet de avion a costat in medie cam 30 de euro. Nu va imaginati insa ca n-am printat tone de hartii in incercarea de a ne organiza dar nici sa nu credeti ca am plecat caini surzi la vanatoare. In concluzie, ne trasam pe harta obiectivele mari pe care vrem sa le bifam, la fata locului ramandu-ne sa le aprofundam atat cat putem. Pentru restul, exista next time 🙂

Acolo unde s-a putut, am dat rapiditatea unui zbor pe confortul si linistea unui drum facut cu bus-ul sau cu ferry-ul. Si dac-am lua-o de la capat, am mai taia ceva zboruri si ne-am sui intr-un autobuz caruia ii ia 12 ore sa te duca de colo-colo doar doar sa nu mai trecem iar prin toata procedura check-in-ului, toate radiatiile pamantului si toate zgaltaielile aerului caci zbor mai neplacut ca cel mai scurt dintre ele, intre Saigon si Phu Quoc, n-am avut in veci. Asadar, in Mynmar am calatorit integral cu autobuzul, in Vietnam am avut un singur zbor, cel cu dardaielile de mai sus, in Cambodgia s-a repetat istoria si ne-am plimbat doar cu bus-ul, in timp ce-n Filipine si dac-am fi vrut si n-am fi putut sa ne deplasam altfel decat cu avionul. Malaezia a fost gazda unui singur zbor, la fel ca si Thailanda, urmatoarea destinatie. In afara de drumul dintre Vietnam si Cambodgia care a fost facut cu van-ul, toate trecerile dintr-o tara in alta au fost facute cu avionul. Am “incununat’ un total de 23 de zboruri, dintre care 11 au fost cu Air Asia, 4 cu Gulf Air, 2 cu Philippines Airlines, 2 cu VietJet si cate unul cu Bangkok Airlines, Vietnam Airlines, Tarom si WizzAir. Am petrecut 55 de ore in avion, 127 de ore in autobuz, 8 ore in tren, 6 in ferry si 3 in barca, adica vreo 8 zile si-un pic de transferuri pestrite fara sa punem la socoteala orele de asptare prin statii , porturi si aeroporturi, tuk-tuk-uri, taxiuri sau biciclete.  Am avut o singura amanare a zborului dintre Manila si Puerto Princesa, o intarziere a boarding-ului de o ora in Saigon si-o singura aterizare amanata cu 30 de minute in Kuala Lumpur. N-am pierdut niciun autobuz, niciun ferry, niciun triciclu sau tuk-tuk si tragand linie cred c-am scos-o mai bine ca anul trecut 🙂

 Pentru noi vizele au ridicat mereu probleme, mai ales cele ce au stricta legatura cu Thailanda. Ca n-ai voie sa stai mai mult de 15 zile cu Visa On Arrival, ca daca indraznesti sa poftesti la mai multe zile, trebuie sa te prezinti la ambasada, ca-ti trebuie tone de hartogarii si nervi la purtator, ca-ti trebuie bilete sa dovedesti ca iesi din tara in orice varianta aleasa, ca una, ca alta. Ca atare, pentru linistea si integritatea sufleteasca, acolo unde s-a cerut n-am apelat la niciun fel de tertip si ne-am luat bilete de iesire din tara ca sa n-avem vorbe la proces si vize on arrival ca sa nu ciocanim pe la portile ambasadelor. Prin urmare, am avut nevoie de 2 vize de caciula in Thailanda, una-n Myanmar , una-n Vietnam si una-n Cambodgia. Cu exceptia Malaeziei si Filipinelor, unde ai voie sa intri gratuit timp de 90, respectiv 30 de zile, vizele au costat o carca de bani, dupa cum urmeaza: 50 de dolari pe cap de turist pentru E-Visa din Myanmar, luata de aici, promotie mare promotie pentru VOA thailandeza, redusa la jumatate, de la 2000 la 1000 de baht, 20 de dolari pentru cea cambodgiana si doar 8 dolari pentru scrisoarea de aprobare a vizei in Vietnam, caci Doamne Ajuta, viza costa acum zero dolarei. Faceti voi calculele 🙂

Hoteluri sau guesthouse-uri si niciodata in hosteluri sau moteluri. N-avem idei preconcepute legate de notiunea de mizerie care planeaza asupra lor sau despre baile comune cu care unele vin utilate, caci Slava Domnului, am stat in niste  locuri de-ti venea sa fugi mancand pamantul dar parca nu ne place apropierea asta atat de mare fata de alti semeni 🙂 E adevarat ca poti avea camera privata si acolo dar, mnnnnuuu, totusi, nu 🙂 Nu ne plac si neam, fara explicatii multe si poate pe alocuri ilogice. Incercam sa alegem un hotel walking distance fata de centru sau oricare alt punct ce ne intereseaza, cu amendamentul ca mergem pe jos foarte mult iar 3-5 kilometri intre ele nu ne sperie cand vine vorba de deplasat per pedes. Avem cateva hoteluri la care stam de fiecare data cand ajungem in Asia, incercam sa le alegem pe cele care au mic dejun si ne mai delectam din cand in cand cu unele care au si piscina. Nu ne prea ingramadim sa dam bani in plus pentru vederi la ocean, pentru paturi extralarge sau pentru camere cu balcon. Dar ne ferim ca dracul de tamaie de cele care nu au geamuri deloc sau chiar ventilator, in functie de cat de cald e in perioada in care calatorim. Cum v-am zis, am stat in niste beciuri de camere de-am ramas cu sechele 🙂

 Ce-am avut in bagaj?

Am tinut-o noi vitejeste ca ne descurcam cu 17 kile pentru bagajul de cala dar s-au mai pus inca 3 la socoteala, plus doua bagaje de mana peste norma si-un caramidoi de laptop greu cat o zi de post. E primul an cand calatorim fara troller si primul an din restul celor ce vor urma cand vom calatori numai cu backpack-ul caci tare bine a mai fost chiar daca saracul nostru de la the North Face este o facatura tare reusita de 100 de lei, luat din Vietnam si caruia ii multumim ca s-a comportat exemplar 🙂 Nu-ti prea vine sa cari de geamantane prin autobuze  sau barci, pe dealuri sau la vale, asa ca-i solutia perfecta daca nu te deranjeaza sa te cocosezi din cand in cand 🙂 Downside-ul a fost ca odata cu potopul din Saigon ne-au fost udate toate hainele pana sa fie urcat in avion si ne-au trebuit 3 zile sa le uscam pe rand, pe-o umiditate insuportabila, marca Phu Quoc. Solutia? Am dat iama in magazin si-am luat nite saci de plastic salvatori pe toata durata caltoriilor. Alt inconvenient ar fi ca-ti cresc sansele sa ti se faca toate lucrurile ferfenita in interior dar compenseaza cu faptul ca nu ti se rup rotile 🙂 Asadar, in afara de lucruri total nefolositoare pentru un calator cu ghiozdanul in spate, avem haine tehnice, usoare si utile pentru orice intemperie si in principal lucruri ce se pot spala la saptamana si dupa care sa nu ducem dorul daca se rup sau strica in vre-un fel. N-am avut neplacerea de a pierde nimic, cu exceptia unei perechi de pantaloni rataciti la laundry 🙂 In orice caz, ce-am scris acum 4 luni aici, s-a pupat destul de bine cu realitatea, asa ca aruncati un ochi daca va intereseaza subiectul.

Am fost intrebati de mai multe ori, asadar sa elucidam misterul, zic 🙂 Am folosit un Nikon D5000 c-un obiectiv fix de 50 mm, f 1.4 si telefonul Samsung S6 Edge din dotare caruia i-am mai atasat din cand in cand o lentila wide luata din fata turnurilor Petronas. Si asta pentru ca ne rodea tare ca n-am avut loc sa luam toata aparatura pe care ne-am dorit-o si pe care am folosit-o anterior, adica lentilele de 18-55 mm si de 55-200 mm. Intre noi fie vorba, ne-a apucat o frenezie subita cu pozele, nu suntem specialisti, nu facem recomandari dar nu putem sa nu remarcam ca obiectivul folosit e mai mult pentru cultul personalitatii scriitoarei si nu pentru o privire de ansamblu a peisajelor, de exemplu, ce merita o sfanta lentila wide. Asadar cred ca o sa schimbam un pic structura pozelor din acest considerent. Unde mai pui ca vrem sa ne mentinem sanatosi si nu sa ne umplem de fire albe ori de cate ori il folosim 🙂

Da da, exact asa: care e faza cu mancarea si de ce vorbim atat de mult si cu pofta despre. Suntem gurmanzi, suntem in cautare de experiente noi in ceea ce-o priveste, vorbim cu nesat si facem recomandari, scriem negresit despre asta de fiecare data cand ceva ne impresioneaza si legam prietenii stranse cu tarile care ne umplu burtile cu fericire 🙂 Trebuie sa clarificam doar faptul ca experientele noastre sunt strict legate de bucataria vegetariana si de-un an incoace am decis sa nu mai facem poze niciunei farfurii, food court, galeata, cana, borcan ce contine vreo urma de vietate in ea. Ca atare, asta e motivul pentru care nu vedeti in pozele noastre nimic altceva decat raionul legume-fructe 🙂 Ca atare, daca articolele noastre va lasa gura apa sau, din contra, va cresc tensiunea, sa stiti ca vorbim strict despre lucrurile pe care le experiementan noi si nimic altceva. E lesne de-nteles ca bucataria e variata si daca n-o sa vedeti articole despre mancarea din Cambodgia sau Malaezia, de exemplu, nu-nseamna ca se moare de foame ci pur si simplu ca nu ne-a picat noua-n strachina nimic suficient cat sa umplem satios un articol despre asta.

Cam astea au fost intrebarile ce ne-au fost adresate de-a lungul celor 4 luni si daca mai aveti altele ce se pot spune pe post, lasati-le pe unde se nimereste: aici, pe facebook sau pe instagram. Vrem doar sa va mai spunem ca n-avem solutii salvatoare sau raspunsuri obiective, rareori dam sfaturi sau facem recomandari dar raspundem cu drag curiozitatilor, daca raspunsurile noastre credeti ca va ajuta in orice fel. Cu toate astea, sa stiti ca cititi niste oameni subiectivi, cu preferinte, cu toane, cu mofturi, cu placeri comune sau din contra, mai ciudate, cu viziuni fataliste cateodata, alteori cu un entuziasm ce greu poate sa fie marginit de ceva. Pozitivi sau prea negativisti, care iubesc locuri pe care altii le detesta sau detesta locuri pe care altii le iubesc. Asa ca nu va puneti prea mult sprijin in sfaturile pe care credeti ca le rupeti de la noi, decat daca ati gasit ceva in comun cu subsemnatii 🙂