Cum am reusit noi, niste fiinte atat de mici, sa distrugem niste locuri atat de minunate? Catre ce comori nebanuite tinde sa ajunga ego-ul in asa fel incat nimic sa nu-l mai poata opri odata ce-a-nceput goana nestavilita? De ce uitam de unde am plecat? De ce ne lovim de dublu standarde? De ce nu mai putem sa rationam odata ce vedem stralucirea catorva galbeni? De ce trebuie sa ne vindem sufletele amarate ca ma apoi sa le rascumparam pe nimicuri fara valoare? Ne-am intors din jungla cu un singur gand: daca am reusi sa ne oprim acum din fuga spre prea mult si spre prea sus, poate n-ar fi prea tarziu pentru ca natura sa se vindece de toate ranile pe care i le-am cauzat. Asta e, spuneti-ne nebuni sau prea sentimentali dar zau ca Taman Negara te face s-o iubesti siropos si pasional. Si are si de ce 🙂
Stiti de intalnirea noastra cu ea de anul trecut, nu-i asa? Si mai stiti si despre toate peripetiile si fricile si heirupul prin care-am trecut, nu? Ei, bine, anul asta am zis s-o luam de la capat ca niste masochisti ce putem parea la prima vedere. Nu stiu daca ne drogam cu aceleasi lucruri ca cei care sar cu parasuta, fac bungee jumping sau se-arunca-n cap de pe motoare s-apoi o iau de la capat de parca nimic nu s-ar fi intamplat dar … iata-ne ajungi in Kuala Tahan, din nou. De data asa cu ganduri clare sa stam 5 zile-n jungla 🙂
Kuala Tahan
Drumul din Kuala Lumpur dureaza in jur de 6 ore si sunt impartite intre un van si o barca. 4
ore cu unul si restul ce cealalta. Am aflat intre timp ca poti ajunge in parc si pe 4 roti direct dar n-am da plimbarea cu barca pentru nimic in lume la cat de frumoasa e. Si ca sa incheiem cu lucrurile administrative, biletele le-am luat de aici iar aranjamentele logistice legate de trekking in sine au fost discutate in urma cu cateva luni cu Rani, gazda noastra de anul trecut de la Tebing Guesthouse. N-are rost sa va bat la cap cu faptul ca v-i recomandam din toata inima, ca e evident 🙂 Excursia a fost una personalizata si a costat in jur de 2000 de ringgit in care au fost incluse urmatoarele: 3 nopti de cazare in guesthouse, 4 in jungla (una in refugiu, una in pestera si doua intr-un sat de Orang Asli), mancare, saci de dormit, fee-uri, barci si nu in ultimul rand, un ghid.
Multi ne-ati intrebat de gandaci, animale salbatice, dormit, mancat, cat de greu este traseul si, in general, despre dedesubturile unei astfel de expeditii asa ca am vrea sa va raspundem punctual si sa facem lumina in intunericul junglei 🙂
Se pare ca noi am mers, atat anul acesta cat si anul anterior, in extrasezon. Sezonul de trekking considerandu-se a fi in lunile Iunie si Iulie. Motivele stabilindu-se pe baza de concedii si nu de precipitatii sau alte conditii atmosferice. Totusi, musonul este in luna Noiembrie … la fel si perioada in care tigrii au pui 🙂 Si pentru ca am adus vorba de animale salbatice, fiti fara griji, sansa de a vedea ceva ce va poate manca este minima. Si chiar daca vedeti, e prea tarziu 🙂 Va spune asta un om absolut terifiat de frica de a fi atacat si glojgait de un animal pradator. Deci daca legile Universului n-au functionat aici, de doua ori, in aproape 30 de ore de trekking, pe teritoriul tigrilor, ma indoiesc ca cineva linistit si cu inima mai mare ca un purice, poate avea o intalnire periculoasa cu dansul. Totusi, exista o lege nescrisa pe care ghizii o adopta si o spun mai departe: nu-ti dori sa vezi nimic din ce-ti poate face rau. Cazul unui turist temerar care si-a dorit sa vada tigru si sa puna mana pe un elefant si-a avut parte de sperietura vietii si de-o fuga demna de Forrest Gump dupa ce grupul in care se afla a auzit racnetul tigrului si cand sa dea cu spatele, un pui de elefant a inceput sa tipe. Continuarea? Elefantii au facut un cerc in jurul lor iar ghinionul s-a risipit cand si-au dat seama ca erau oameni. Cine a avut dupa aceea un somn zgomotos si plin de cosmaruri? Cine cine? 🙂
Elefantii raman in continuare cei mai periculosi, cei mai teritoriali si cei mai bine de evitat odata ce i-ai simtit in preajma. Caci, deh, cu memoria de elefant nu te pui si daca a dat naiba sa ii fi facut ceva in trecut, te tine minte si … te joaca in picioare, literalmente 🙂 Nu-i indicat sa mergi in directia in care merg ei si daca, totusi, te inoportuneaza, ia-o la sanatoasa, dar la vale sa fie.
Cararile pe care te vei plimba nu sunt numai ale tale. Sunt impartite cu zeci de vietati si nu rar se intampla sa vezi urme proaspete de tapir, elefant, caprioare, pantera sau chiar tigru. Majoritatea sunt facute in timpul noptii dar un ghid bun iti poate da mai multe indicatii cand vine vorba despre ele.
In continuare credem ca cea mai buna idee de a vizita parcul national “Parcul National” este alaturi de un ghid (da, Taman Negara inseamna parc national asa ca alaturarea dintre Taman Negara si National Park a dat nastere unei repetitii de toata frumusetea 🙂 ) Cum ziceam, un ghid nu numai ca are toate sansele sa te aduca din punctul A in punctul B safe dar are ochiul format si vede lucruri care pot scapa unui ochi neatrenat de turist. Si cu cat grupul e mai mic, cu atat experienta este mai autentica. Noi, spre exemplu, am reusit sa diferentiem sunetele facute de hornbill de cele facute de giboni sau cele de gecko de cele de fazan. Lucru important daca nu vrei sa-ti tresara inima la fiecare miscare si zgomot al padurii 🙂
Gua Kepayang Besar (pestera mare Kepayang)
Autoritatile se confrunta cu un numar mare de turisti pierduti in jungla si gasiti a doua zi pe dupa un copac, speriati si infometati. Problema aparand de la faptul ca se mobilizeaza echipe-ntregi de oameni care sa-i caute iar proviziile legate de apa si mancare sunt obligatorii. Ca atare costurile sunt suportate de stat. Ca sa nu mai zic ca trails-urile sunt foarte usor de pierdut iar cararile atat de ramificate incat mai bine investesti intr-un ghid care a mai trecut de cateva ori in viata prin locul pe unde tu treci doar o data. Basca faptul ca-ti spune povesti interesante si poti profita de relatiile pe care si le-a facut de-a lungul anilor cu Orang Asli-ii, de exemplu.
Da, lipitorile pot fi o problema daca esti total oripilat de ideea ca ceva iti consuma sangele fara sa te roage frumos 🙂 Si daca nu vrei sa faci acest mic gest de blood donation to the jungle, iti spunem ca singura metoda de a le alunga nu este nici macar incaltamintea de tabla, caci gasesc ele un loc de a se strecura prin pantaloni, de ex, si de a se mufa strategic pe undeva, ci sarea sau un mix de tabac cu apa cu care sa te dai din cap si pana-n picioare. Nu e garantat ca scapi neatins dar e un fel de a te apara daca doamnele nu-ti prea plac 🙂 Stai linistit, insa, in pestera nu-i nici urma de ele. Si nici in refugiu n-ai sa dai de vreuna. Ca sa nu mai pomenesc ca odata ce solul devine mai arid si mai inalt, n-ai sa gasesti nici tipenie de lipitoare.
Exista insa asa numitele sweat bees sau pe romaneste albine de transpiratie care-ti dau tarcoale dar sunt mai mult enervante decat rau voitoare. Tantarii sunt aproape inexistenti, liliecilor nici nu le simti prezenta si daca e ceva ce colcaie noaptea si-si gaseste drum pe corpul tau, pe bune ca noi nici n-am bagat de seama 🙂
Nu lasa sub nicio forma mancarea nesupravegheata si incearca sa o urci cat mai sus si sa scapi de resturile de peste zi. Nu de alta dar nu cred ca vrei sa fii trezit in miez de noapte si sa fii la un pas de un mic atac de cord dupa ce porcii spinosi rastoarna toate oalele din pestera sau veveritele intra peste tine in adapost 🙂 Este lesne de inteles ca tot ce e plastic ramane lipit de tine pana la finalul excursiei, oricat de lunga va fi aceasta.
Nu stiu cum ai putea rezolva aspectul legat de apa potabila daca ai o problema in a bea apa de la rau, desigur fiarta in prealabil. Pachetul standard de apa contine 3 sticle de cate 1,5 l pe cap de om, cafeaua, ceaiul si toate mesele gatindu-se exclusiv cu apa din rau. Noi va spunem doar ca n-am avut nici macar un singur disconfort legat de consumul ei in cele 5 zile de trekking.
Kuala Tahan
Pregateste-te sa mergi in jur de 5 ore pe zi cateodata prin namol, apa, caldura sau chiar ploaie. Atat cat poate ajunge pe sol, dupa ce toti copacii se lupta in care sa ia cat mai multa din ea de pe canopy. Traseul nu este greu dar este obositor. Si asta pentru ca vei avea si vreo 10 kile in spate care vor deveni, in cele din urma, parte din greutatea ta, dupa prima ora de mers. Pana atunci, insa, e posibil sa iti blestemi un pic zilele. Un pic, nu mult 🙂
Nu ca s-ar pune baza pe asta sau ca ar fi considerat vreun soi de sport extrem dar pentru ca am auzit o stire conform careia un turist chinez a murit in jungla din cauza astmului, ar fi bine sa va cautati de ceva probleme sau daca stiti ca le aveti sa evitati o expunere care poate dauna sanatatii. Anul trecut, spre exemplu, nu am avut niciun fel de problema legata de caldura, anul asta in schimb, mi s-a parut mult mai umed si “zapuselos“. Nu e cazul sa va mentionez despre arahnofobii si alte fobii legate de insecte sau mai stiu eu ce. Sunt din plin asa ca daca le aveti, stati departe de astfel de experiente.
Si daca tot ai ajuns pana aici, e musai sa stai intr-un sat de Orang Asli. Stii despre ei sigur, sunt pispireii aia africani care vaneaza maimute cu blowpipe-ul si care in principiu sunt nomazi de meserie 🙂 Nu te astepta, insa, sa-i vezi imbracati in fuste de paie si coronite din rogojina caci oricat de “puri” ar fi inca, au acces la “civilizatie” doar ca decid sa ignore anumite aspecte ale ei. Noi am sperat ca vom dormi la tribul pe care l-am vizitat anul trecut dar pentru ca se mutasera de doua luni undeva mai spre nord, am mers pe mana ghidului si am fost cazati la un trib mult mai acatari, cu bungalow-uri construite special pentru turisti, cu toalete si dusuri in aer liber, Maldive style 🙂 A fost, totusi, o experienta nesperat de autentica ce s-a lasat cu povesti pana-n miez de noapte. Kamal, seful tribului, un slabanog de 31 de ani cu dintii stricati si pe alocuri rupti ne-a povestit cum simte tigrul inainte ca el sa-l vada, cum fumul de la tigarile din foi pe care toti le pufaie ca niste locomotive are un rol important in a vedea de unde bate vantul si in ce directie se duce. Cum isi dau seama dupa copaci si inaltimea lor in ce parte este un izvor de apa, cum samanul triburilor, un batran de 80 de ani, stie ce vorbesti inainte sa te vada si prezice cu exactitatea starea vremii de peste cateva luni. Cum, din oala mare a superstitiilor, daca a dat nenorocul sa cada un copac peste cineva, toata familia si cateodata tot tribul trebuie sa se mute cat mai repede cu putinta pe malul celalalt al raului ca nu care cumva spiritul cel rau sa-i prinda si sa-i nenoroceasca. Cum stiu exact ce sunete sa foloseasca pentru a atrage anumite animale si cum, trecand mai in timpurile noastre, rad aducandu-si aminte cum si-au lasat papucii inainte de a urca in lift si i-au luat de unde nu-s cand au ajuns la etajul al 10-lea. Ce cauta un orang asli la oras, ati intreba?! Ei bine, statul, acest bonom universal, pe langa faptul ca au apelat la oameni in care bateq-ii au incredere ca sa-i atraga spre scoli, principala sursa de educatie (da, suntem ironici si o sa va explicam si de ce), i-au inclus in diverse programe pentru protejarea padurii si in diverse organizatii in care, in sfarsit li se asculta sfaturile. Nu au inca valoarea banului, desi au bani, au voie sa consume din padure atat cat le trebuie si nu risipesc nici macar un graunte de orez. Daca cineva castiga 1000 de ringgit din vanzarea ratan-ului de exemplu, ii impart intre ei, ii cheltuie pe nimicuri si stau apoi pe tusa pana la urmatorul bum. Sunt vanatori si pescari nativi, au un simt extraordinar pe care nu si-l pot explica decat prin “e ceva din mine, nu stiu de unde vine” . Asa ca le ce bun indoctrinarea prin invatamant? Ce trebuie sa mai invete? De ce sa li se impuna valori false si pentru ce? De ce trebuie data o societate in care toti sunt egali, in care totul se imparte, in care exista abundenta si respect pentru tot ce-i in jur pentru o societatea moderna, unde banul e guvernatorul suprem si aspiratiile sunt unele false. Asta in acceptiunea in care sa fii “omul padurii” nu inseamna sa fii un analfabet, un needucat salbatic ci doar o persoana care decida sa traiasca in natura, fara sa incerce sa o domine. Suntem mai mult ca siguri ca scopul este inlaturarea lor din padure, prin voia lor si nu siliti sau luati cu forta caci, hei, daca nu Taman Negara e locul potrivit pentru alte defrisari si plantatii de ulei de palmier, nu stiu care mai e altul. Sunt 4000 in tot parcul si sunt destul de greu de clintit. Nu putem sa nu remarcam ca la distanta de un an, copiii au prins gustul scolii, si de doua luni se duc miscari puternice de atragere si a altora prin ghizi, figuri cunoscute si oameni in care pot avea incredere. Inca nu se cunosc cazuri de mix intre ei si malay dar timpul acela va veni curand ca sa nu mai mentionam ca, putini fiind, se cupleaza intre ei, la distanta de doua-trei grade si bat un cui in cosciugul denaturarii ADN-ului.
Abok- our second guide
Sunt multe de spus si vom reveni si cu vlog-ul de cuviinta in lunile ce urmeaza 🙂 Ce este cert insa, este ca aceasta escapada va fi prezenta in itinerariul nostru cel putin o data pe an si ne gandim serios sa ne ocupam de organizarea ei de la cap si pana la coada si sa formam un minigrup de curajosi care sa ne insoteasca intr-o calatorie senzoriala, alaturi de ghidul de anul acesta si un Orang Asli atotcunoscator 🙂 Pana atunci, insa, raspundem cu drag intrebarilor primite la adresa redactiei 🙂
Leave a Reply