Am ajuns iarasi in Manila dupa ce un drum de 12 ore, cu doua schimburi de autobuze si cu niste ochi mirati care se uitau la noi, ne-au dezarmat si ne-au intors din drumul nostru spre Baguio. Nu ma intrebati cum de l-am ales, pe Google Maps parea mult mai aproape :). Asa ca adio campuri de orez, adio verdeata, bun venit gaze de esapament si zgaraie nori!
Manila pare totusi, locul perfect sa fac un rezumat asupra experientei din Filipine, cu bune si cu rele asa ca … sa-ncepem!
Filipinezii nu te pot inghiti cu totul! Te transeaza in bucati, o iau pe cea mai mare si apoi te impart in bucatele de cate 50, 100, 200 pesos. Cu alte cuvinte esti debarasat de tot ce ai prin buzunare, in toare felurile posibile. Cel putin asa a fost la noi!
…
Prima experienta: Intramuros! Simpaticul Ronaldo ne-a cerut 300 de pesos pentru a ne face turul orasului vechi. Mi s-a parut un pret ok si nu l-am negociat o secunda, mai ales ca baiatul transporta 140 kg + pe el insusi, pedaland. Am cam zabovit cu pozele printre zidurile din Fort Santiago dar vorba lui: “You’re the boss. You pay 300 pesos”.
La finalul turului uitase sa mentioneze ca, defapt, 300 de pesos erau pentru 30 de minute si ca noi ne plimbasem aproape 2 ore, calcul in urma caruia, in mod miraculos, trebuia sa platim suma de 1500 de pesos 🙂 Am platit 1000 si l-am salutat din mers.
rmatoarea experienta a fost in Boracay. Pana ne-am prins noi de ce e nota de plata mereu mai mare decat sumele trecute in meniu, a durat ceva! Si asta pentru ca, majoritatea restaurantelor nu-si includ tva-ul (12%) in pretul afisat si nici service charge-ul (care variaza intre 5% si 15%). Totul pentru niste sume rotunde, mese pline si clienti fericiti 🙂 Adevarul este ca sunt trecute toate, cu litere mici spre foarte mici, in josul paginii…
Tot in Boracay era gata-gata sa ne umplem de bancnote vechi de 200 de pesos. Vara valoare, evident, si date ca rest in supermarket!
Ca sa nu mai zic de terminal fee-uri din porturi si aeroporturi, de care nu scapi nici cand pleci de tot din Filipine. Atunci te usureaza de cea mai mare suma ca nu care cumva sa te-ntorci cu vreo bancnota suvenir. De taxiuri si tricicluri nici nu va mai povestesc! Acum, ce-i drept, trebuie sa va spun doar ca nu suntem negociatori din fire desi stim ca toate preturile sunt umflate cu pompa, ca doar asa e cand esti turist. Rare au fost cazurile cand am platit primul pret cerut si mult, mult mai rare cele cand am scazut pretul la jumatate. De cele mai multe ori ne raportam la bunul simt si la cat suntem dispusi sa oferim! Nu e o metoda foarte turistica si nici n-o recomand dar e mai fara dureri de cap si fara picioare obosite!
…
Si ca am ajuns la capitolul transport trebuie sa va spun ca nu e bine oricum ai da-o! Departe e prea departe, aproape e prea aproape, amandoua sunt foarte aglomerate si combinatii pe aceeasi tema. Singurele solutii au fost mersul pe jos si jeepney-ul. Am ales-o pe prima, pana cand am ajuns mai aproape si mai putin aglomerat si ne-am suit intr-un triciclu 🙂
Orice experienta trece prin stomac, asa ca pentru noi capitolul mancare a fost vai si amar! Filipinezii mananca multa carne dar asta n-ar fi o problema, problema este ca mananca foarte mult junk-food. McDonald’s-ul sta langa KFC, KFC-ul langa JollyBee iar acesta langa un alt McDonald’s. Prea putin street food, prea putine fructe vandute la colt de strada.
In timp ce filipinezii (ca mai toti asiaticii) se dau in vant dupa Siapao, crisp bites, semipreparate, noodles si ciorbite la plic, hotdog pe bat sau gogosele in ulei, pentru noi fiecare zi a fost o expeditie in toata regula in a gasi un loc unde putem manca! Pentru ca, asa cum tot ei zic: “In Philippines it’s abnormal to be a vegetarian!”
Normal sau anormal, oricum nu prea se dau in vant in a te acomoda asa ca ne-am gasit alinarea in restaurantele indiene. Traiasca, traiasca de trei ori traiasca!
In Manila am stat in zona Makati. Zgaraie nori, bulevarde impozante, lumini, restaurante dischisite si cam tot ce-ti imaginezi ca un centru business are. As alege aceeasi zona daca as reveni si nu pentru cladiri sau restaurante, ci pentru ca am vazut si Malati-ul, adversarul din coltul opus! Acum, nu-ti imagina ca Makati inseamna doar atat. Ca peste tot noul se imbina cu vechiul, curatenia excesiva cu mizeria crunta, tarabele cu junk food isi vand produsele langa McDonald’s si tot asa…Cu toate astea, Malati e cam prea mult pentru mine 🙂
In ceea ce priveste Boracay-ul, cel mai probabil as alege Station 3. E mai linistita, mai boema si mult mai ieftina! Iar in cazul Palawan-ului, El Nido ne-a oferit experienta cea mai completa deci n-as schimba aproape nimic!
Spre incheiere, un apus de nota 10 vine si cu o nota de plata cu 50% mai mare. De ce? Nu se stie… eram prea fermecati sa gasim raspunsuri 🙂 La Las Cabanas se intampla asta.
Ma pregateam sa inchei si uitasem sa spun cate ceva taman despre oameni. Este adevarat ca sunt cunoscuti peste tot ca fiind zambitori si saritori si asa este! Ca nu-s saritori in mod gratuit, asta e alta poveste. Cert este ca fiecare usa a oricarui supermarket, mall, hotel, salon de masaj sau restaurant se deschide si inchide cu “Hello, Sir“, “Hello, Ma’am“. Nu tu Magandang upon nu tu Salamat Po 🙂
…
In concluzie, Filipine are multe de oferit iar generalizarile nu-s deloc sanatoase asa cum nici experientele nu sunt la fel. Incearca, experimenteaza, vezi cum te simti. La noi cateva lucruri sunt sigure: Boracay si doza dubla de Manila ne-au ajuns pentru mult timp de aici incolo. Palawan, ne revedem la anul! Pana una alta ne pregatim sufleteste de urmatoarea destinatie…
Leave a Reply