Uscat afara, uscat si-n farfurie! Painicile trebuie administrate cu doua pahare de apa ca sa alunece pe gat, fructele au tepi și te tin la distanta, tagine-ul are doar o picaturica de ulei iar cous cous-ul…e cous cous … Dar sucul de portocale, dar ceaiul de menta, dar cafeaua … astea-s de pe alta planeta! Cu toate astea, da-i marocanului niste condimente si-ti transforma orice banalitate de mancare in cea mai interesanta cu putinta caci totul miroase a cardamon, a busuioc, a menta si a scortisoara.
Cafeaua nu-i tare dar stai cateva minute sa-i descifrezi savoarea, ceaiul pare o licoare a zeilor iar sucul de portocale iti da dependenta. E cel mai bun ever!
Si pot sa bag mana in foc ca marocanilor le cam place zaharul si vorbesc de zaharul acela alb si procesat si numai bun de aruncat la cosul de gunoi iar asta pentru ca majoritatea au dintii stricati si ceaiurile mult prea dulci … faceti voi legatura 🙂 Si ca tot veni vorba de zahar, si dulciurile sunt uscate spre iti “spargi-dintii-n-ele” de uscate ce sunt dar cele mai bune batoane de fistic cu migdale si nuci, aici le-am mancat!
N-am incercat street-food-ul nu pentru ca ne era teama de igiena precara despre care multi vorbesc ci pentru ca se mananca pe linie, numai carne. Kafta de exemplu, este o tocatura de carne, mancata in diverse feluri, pusa pe bat sau indesata intr-o paine, un fel de chifteluta locala care ademenea la standuri o gramada de oameni. Oricum, cert este ca niciun marocan n-a auzit de cutit si furculita, tacamurile incontestabile fiind mainile cu care tin o bucata de paine ce trece sa unga si sa adune toate urmele de sos de prin farfurii. De-aia nici ceaiurile nu se servesc si ele omeneste ci toata lumea isi face cu sfintenie ritualul de zi cu zi, adica-si toarna din ceainic in pahar si din pahar in ceainic si tot asa de vreo 5 ori pana se topeste si cea mai mica farama de zahar. Asta in loc de lingurita, desigur ?
Mecca tuturor gurmanzilor este incontestabil piata Jemaa el-Fna unde toata lumea serveste cam aceleasi lucruri, maiestria venind din felul cum ajungi sa mananci la un stand de mancare in detrimentul altuia … Sfaraieli, prajeli, supe de melci, capete de oaie, toate se amesteca misterios de bine cu serpi dansatori, sucuri de portocale, palarii colorate si piete pline ochi de ciurucuri si nu numai.
La polul opus, Taghazout-ul e mai mult orientat pe peste, respectiv pe piata de peste. Asta se vede si din multimea de barci albastre de pe plaja si aproape ca nu poti sa stai si tu ca un om normal la L’Auberge fara sa te tii de nas si cu doua maini.
Si daca e ceva ce mi-a placut si-am mancat pan-am lesinat au fost niste painici, pe stilul merdenea, facute la colt de strada si asezate frumos pe plita incinsa. Un fel de foietaj dar fara a fi foietaj, un fel de paine dar a fara a fi paine 🙂 o sa le recunoști dintr-o mie daca le vezi, asa ca n-ai cum sa le ratezi, stai fara grija!
Si pentru ca sucul de portocale are locul lui in topul celor mai cele licori, de ce nu s-ar face din el si supa crema de portocale? Bine, acum nu-ti imagina ca bei un suc de portocale acru si sarat, cald si cremos … e mai degraba o supa de morcovi si cartofi, cu un twist fin de portocale dulci. O minunatie, as putea adauga.
Iar cand vei da nas in nas cu fructele astea de mai jos, sa nu pui mana pe ele nici daca te plateste cineva. Cactusul de la care provin le-a inzestrat si pe ele cu niste tepi minusculi ce te tin cateva ore in casa ca sa-i scoti cu penseta. Va spune un om patit care s-a aplecat dupa unul in gradina Majorelle si tare a mai regretat dupa 🙂
Si pentru ca ne plac mocaciunile, mai ales cand vine vorba despre mancare, orice masa e insotita ba de masline zemoase si picante, ba de painici afundate-n malai, ba de o bucatica de unt sau miere. Cat sa-ti mai umpli stomacul si timpul in asteptarea felului principal. Si uite asa, am ajuns la Tagine! Care nu e un fel de mancare ci este recipientul in care se gateste mancarea. Adica un fel de “pot” acoperit cu un capac sub forma de con, ce-ti gateste preparatul mai ceva ca la slow cooker. Sanatos si plin de chestii nutritive. Cel mai bun tagine pe care l-am mancat a fost in restaurantul din incinta Gradinii Majorelle … Pe cat de scump, pe-atat de bun 🙂
Si-acum, intre noi fie vorba, nu stiu ce-mi place mai mult: nebunia de culori si ingrediente din bucataria asiatica, ce te pacalesc vizual sa le-ncerci, pun mana pe tine si nu te mai lasa in pace? Sau ingeniozitatea cu care amesteci prafuri si frunze si faci un cartof amarat sa fie rege deasupra tuturor legumelor?
Leave a Reply