ENTER YOUR KEYWORDS

China a aparut in carti tarziu de tot si-am asteptat-o de-atunci cu sufletul gura. Mai mult de curiozitate, recunoastem sincer caci, Slava Domnului, de prejudecati, zvonuri, Made in China si Dragonul Rosu, suntem toti plini in suflete si-n case, nu-i asa? ๐Ÿ™‚ Am vrut sa vedem cu ce se mananca, cine sunt cei din spatele brandurilor cu Z si cu M si cu A, B, C, D, cat de necivilizati sunt, cat de scabrosi, murdari si tipatori, cum sunt in tara lor cei cu care ne intalnim in Asia sau Europa, cine sunt cei ce formeaza cozi interminabile la Chanel si Louis Vouitton si de ce, dar mai ales de ce, sunt paria, no no-ul, bau baul sau batjocura multora dintre noi.
Din Hong Kong am ajuns direct in Guilin. Bine bine, nu direct ci dupa 12 ore de stat prin autobuze, trenuri si metrouri. Important e, totusi, c-am ajuns cu bine ๐Ÿ™‚ Ne asteptam sa ne loveasca un val de … nici nu stiu cum s-o numim, dar hai sa fim generici si cam laconici si sa-i zicem … indolenta. Mai pe scurt, in filmul nostru trebuia sa intram intr-un Dragonul Rosu imens si sa nu mai iesim de acolo 3 saptamani intregi. Dar ce sa vezi, drace? Strazi pavate, curatenie pana-n dinti, trenuri smecheroase, masini suparate, piste de biciclisti, motociclete electrice, magazine de fite, oameni zambitori, si-un bun gust ce aproape ca te convinge ca n-are cum sa fie copiat si ca e posibil sa fi fost la purtator dintotdeauna, oricat de multe Mini Coopere si Range Rover-uri false ar trece pe langa noi ๐Ÿ™‚ Nu stim ce se intampla in spatele cortinei sau daca ea exista cu adevarat. Si n-avem cum sa ignoram nici zvonuri referitoare la abuzuri, sinucideri, saracie lucie sau cersetorie dar va spunem sincer ca-n cateva zile de cand suntem aici si zeci de kilometri facuti la pas, am intalnit numai si numai ce batrana Europa se lauda ca ofera, civilizatie la un nivel pe care nu credeam c-o sa-l vedem in Asia vreodata! Si daca numitorul comun al tuturor tarilor vizitate din zona este contrastul, fie el dintre vechi sau nou, lux sau saracie, aici e aproape inexistent sau insesizabil ochiului. Tot ce e derapanat se matura de pe fata pamantului pentru ca un an mai tarziu sa-i ia locul un cartier intreg, ca proaspat scos din cutie. Strazile isi mai aduga doua trei benzi peste noapte iar satele vechi se reconstruiesc de la zero, doar asa … de dragul artei ๐Ÿ™‚

Yangshuo


Asadar, Guilin, orasul copacilor de osmanthus,ย pe care care l-am asteptat ca pe painea calda ne-a intampinat c-o ceata si-o vreme ce greu te putea tine afara. Nici inauntru nu era chip sa stai caci aproape ieri au trecut de la carbune la curent electric si, surpriza, oricat de la jumatate ar fi Watt-ul chinezesc fata de cel romanesc, cu cat consumi mai mult, cu atat platesti mai mult. Asadar, toata lumea era infofolita pana-n dinti in bucatarii, restaurante sau magazine iar geamurile erau larg deschise pentru te miri ce motiv, ca n-am aflat asta nici in ceasul al 12-lea.
Daxu Ancient City

Guilin Walking Street

ย Guilin Walking Street

ย Noi am stat in satul Lujia, despre care va spuneam ca a fost daramat complet si reconstruit de la zero si asta doar pentru ca guvernul a vrut sa-l includa intr-un proiect dar a devenit pe parcurs proiectul si atractia principala in sine. Ca era pustiu si fantomatic la data vizitata de noi, asta e doar o nepotriveala de sezon din partea subsemnatilor ๐Ÿ™‚ Caci, ce sa vezi, surpriza sau nu, singurele fete palide ce se plimbau prin Guilin erau numai si numai ale noastre ๐Ÿ™‚ Si trag banuiala ca nu-s multi cei ce n-au ochii migdalati sa se plimbe pe strazile Guilinului macar asa s-ar explica de ce nimeni, in afara de cei de la hoteluri sau de la cateva restaurante de le numeri pe degete, nu stie o iota de engleza, fie el un amarat de yes sau no, fara complicaciuni inutile ๐Ÿ™‚
Guilin

Dam aerul conditionat pe 30 de grade si acolo-l proptim 4 nopti cat vrem sa stam. Ne facem planul sa vedem toate minunile “pinterest-iene” si ignoram complet ca e inceput de iarna si vremea-i “mood-oasa” ca o fata mare. Stim ca nu suntem in Filipine si nici in Tailanda dar polarele si bocancii din dotare parca nu mai fac fata! Asa ca luam drumul centrului si peste 5 kilometri ne facem pofta cu inca doua-trei “zdrente” sa ne incalzeasca oasele. Caci, Doamne, nici toate gerurile Bobotezei n-au fost mai aprige ca cele 7 grade de ceata si umezeala constanta ce-am pomenit in Guilin.
Bamboo Rafting in Yangshuo

Bamboo Rafting in Yangshuo

Bamboo Rafting in Yangshuo

Am decis sa mergem sa vedem doar muntele Xiang Gong, Yangshuo, Daxu si terasele din Longji iar restul timpului sa-l petrecem in oras, sa ne-ncalzim sufletele c-un ceai si niste noodlesi chiar daca ghidul a tras de noi in repetate randuri sa aruncam un ochi la spectacolul de dans acrobatic ce numai in Guilin se gaseste.
Xiang Gong mountain

Longji Rice Fields

Longji Rice Fields

Pare-se ca-n extrasezon nu se strang o mana de turisti cat pentru un tur organizat asa ca am decartat in jur de 1800 de yoani pentru un tur privat cu ghid. Ne-a prins chiar bine si am stors cu nesat tot ce se putea stoarce de la el, ca vorbea o engleza de te ungea la suflet ๐Ÿ™‚ Asa am aflat cum strazile se maresc de la an la an cu cate-o banda-doua, cum tot ce nu-i estetic se daramana, cum visul oricari chinez e sa-si ia o casa si ca banca da din gatul mainii credite, atata timp cat poti sa platesti un avans de minimum 20%, ca-si doresc sa calatoareasca mai degraba in Asia decat in America sau Europa si ca, minune sau nu, un salariu mediu este in jur de 1700 de lei.
Yangshuo

Yangshuo

Yangshuo

Daxu Ancient Townย 

Fried potatoes in Yangshuoย 

Buuuooon, la capitolul mancare, nu-ti pune bazele in prea multe detalii daca ai o dieta mai speciala. Daca nu, pune degetul pe tot ce-ti face cu ochiul, ca ai din ce alege. Noodlesi, carnuri, legume, orez, mandarine taman bune sa fie savurate, tofu cat cuprinde si ceai, nelipsitul ceai de pe mesele si din butelcile fiecarui om in parte. Caci rar mi-a fost dat sa vad chinez fara un tucal atarnat de el si plin de ceai cu tot felul de dubiosenii in el ๐Ÿ™‚ Inarmeaza-te cu rabdare, Google Translate si fa apel la bunavointa unui vorbitor de engleza, cum am facut noi ca nu-i chip sa te-ntelegi cu ei nici macar daca le folosesti pe toate trei odata ๐Ÿ™‚ Rar mi-a fost dat sa vad oameni mai incapatanati sa-ti explice de 10 ori in limba lor acelasi lucru si care sa mai ia si un colt de hartie sa-ti scrie cu litere chinezesti de-o schioapa ce vrea sa-ti spuna. Pai bine, bre, crezi ca daca vorbesti mai rar sau scrii mai frumos, ne intelegem om cu persoana?:) In orice caz, ca-i vorba de nepasare, necunoastere sau lipsa de inspiratie, n-am intalnit oameni care sa te acomodeze la mese si sa-ti ofere ceva ce nu-i in meniu dar poate fi facut pe loc!ย 
Noodles Pub in Guilin

Guilin

Noodles Pub in Guilin

Longji Rice Terraceย 

Osmanthus tea in Yangshuo

Eniuei, mai multe detalii gasiti in video-ul de mai jos. Si daca nu gasiti, intrebati-ne orice ca de-aia suntem aici ๐Ÿ™‚

share