ENTER YOUR KEYWORDS

Nu stiu cum se face ca atunci cand ti-e cel mai frica, atunci simti ca traiesti. Cand ti-o ia inima razna, cand sangele iti pulseaza in tample, cand picioarele merg din inertie, repede, fara sa te-asculte, cand auzul ti se ascute, cand ochii incep sa vada din neant, mai bine. Cumva, dupa toate astea, incepi sa te armonizezi cu natura, sa fii una cu ea si sa lasi garda jos iar singurul lucru pe care sa poti sa-l faci este sa respecti tot ce e in jur si sa incerci sa nu controlezi incontrolabilul. Taman Negara este un astfel de loc. Al simturilor extreme, al mirosurilor, al sunetelor, o padure veche de peste o suta de milioane de ani, cea mai veche de teapa ei din lume, unde natura colcaie de viata si unde omul participa la asta ca la un spectacol desafarsit…

Drumul din Cameron Highlands si pana-n Taman Negara a fost facut cu van-ul si cu barca. 3 ore cu una si aproape 4 cu cea de-a doua. Si daca-ti imaginezi ca ajungi intr-un loc rupt de lume sau de tehnologie, ei bine, e adevarat doar pe jumatate. Este aproape rupt de lume dar nu si de tehnologie dar sa nu ne afundam in subiect pana nu dam toate detaliile din fir a par.
Van-ul te lasa in Jerantut unde pana la ora 13 trebuie sa-ti astepti barca ce te duce spre Kuala Tahan. Intre timp poti sa faci toate formalitatile de intrare in parc, sa-ti platesti taxa de fotografiat, taxa de intrare si sa-ti achiti prin POS toate excursiile, daca n-ai bani pesin ca subsemnatii. Trebuie sa declari al cui esti, cum te cheama, unde stai si ce vant te aduce pe aici. In fine, dupa toate astea esti urcat intr-o barca unde n-ai vrea sa fi urcat dar n-ai alta solutie si transportat pret de vreo 4 ore pana in Kuala Tahan. Kuala in sus Kuala in jos, am intrebat ce-nseamna si va spunem si voua, este locul unde doua rauri se intalnesc si formeaza un estuar.

Satul e mic si dedicat exclusiv turismului. Ai guesthouse-uri langa guesthouse-uri, iar pontonul e plin de restaurante plutitoare, toate  fiind aceeasi Marie dar cu alta palarie. Peste cele de mai sus, patroneaza vis-a-vis, pe malul celalalt al raului, Hotelul Mutiara, cel mai cu mot dintre toate 🙂 Noi ar fi trebuit sa stam 4 nopti dar am redus vizita la 3, intrucat singurul lucru pe care ni l-am dorit sa facem includea aproape toate atractiile parcului, urmatorul nivel fiind 7 zile de trekking, ceea ce ne dadea nitelus planurile peste cap. Unde mai pui ca, Perhentian, urmatoarea destinatie era la o vesnicie si jumatate distanta asa ca am hotarat sa-i acordam o zi in plus, de la Imparatie 🙂

Buuuun, a doua zi la 8:30 trebuia sa fim pregatiti de drumetie. Zis si facut! Am inceput trekking-ul la 12:30, ce ziceti? 🙂 Inainte de asta esti controlat sau intrebat, dupa cum ti-e norocul, despre absolut toate lucrurile din traista, cate sticle de apa ai, cate perechi se sosete, ce-ai de mancare, in ce e ambalat, cate baterii ai la tine sau cati nadragi. Totul menit sa fie re-checkuit la intoarcere ca nu care cumva sa fi lasat ceva in jungla. Ah, am uitat sa precizam ca preturile-s cam piperate mai ales daca vrei o experienta privata, care sa te includa doar pe tine si pe ghid, costurile devenind mai normale atunci cand esti intr-un grup mai mare de doua persoane, 200 si ceva de ringgit versus 500 si ceva suna mai acceptabil.

Asadar, haideti sa pornim! Dupa o scurta oprire la ceea ce este cunoscut ca si “canopy walk” si se lauda c-ar fi cea mai lunga de pe mapamond, ne-am urcat iar in barca pentru inca alte 2 ore pana la punctul de pornire. Uzi fleasca ne-am asezat cuminti sa primim tot instructajul cuvenit si-am pornit la drum cu tot cu ghiozdanele pline ochi de 13 kile de mancare, apa si schimburi pentru 2 zile. Va las doar sa va imaginati cum am ajuns dupa 5 ore de urcat si coborat printre lipitori si siroaie de transpiratie 🙂

Elephant poo

10 oameni si doi ghizi, unu-n fata celalalt la coada, cu ochii mari sa suprindem fiecare miscare si cu urechile palnie dupa fiecare zgomot. Fara arme moderne, doar doua macete si curaj. Dupa nici o ora ne intalnim cu primele urme de animale. Suntem pe teritoriul elefantilor! Printre cele mai periculoase pentru om ca doar sunt cu gramada aici si nu-s obisnuiti cu oamenii la fel ca cei din Africa. Stau ascunsi printre frunze si copaci si-si protejeaza pana la moarte puii, ca tot e timpul lor acum. Hai sa speram ca nu dam nas in nas cu nicio familie ca tare n-am vrea sa alergem la vale si sa ne suim prin copaci 🙂

Panther scratch mark

Panther footprint
30 de minute mai departe, urme de tigru. Mai, sigur? Nu cumva e altceva? Dar ce naiba sa manance chestii cu par si sa lase o asa comoara in drum? 🙂 Hai totusi ca-i fac o poza sa intrebam un Orang Asli despre asta. Mai mergem o ora si hop, o urma de pantera neagra. Haide, ca asta-i prea de tot!
Dar la ce te-astepti cand potecile sunt folosite de toti din jungla, oameni sau animale si mari iti sunt sansele ca daca stationezi pe una din ele sa fi calcat in picioare de elefanti, de exemplu, cum i s-a intamplat unui ghid s-apoi s-a lasat de meserie. Si daca mergeti in grup, Doamne Fereste sa “va pice” sa impartiti cararea cu spanioli sau italieni, ca au o logoree de nu se poate 🙂

Mai un lovit in copaci sa ne facem simtita prezenta, mai un “dezlipitorit”, mai un innamolit sau udat pana la genuchi si pe la 18:30 da Sfantu’ s-ajungem si noi la pestera. Caci, hei hei hei, unde-i sta omului mai bine si mai bine sa doarma daca nu intr-o pestera, ca pe vremuri? 🙂 Si ce credeti, ne-a mancat limba sa intrebam daca ghizii au vazut vreun tigru sau vre-un alt pradator in viata lor pe traseu? Normaaaaaal ca ne-a mancat 🙂 Cel mai experimentat dintre ei a vazut unul acum 7 ani cu 20 de minute inainte de a junge la pestera. Era la 10 metri in fata iar in spate erau doi francezi inmarmuriti de frica ce-au vrut sa se intoarca. Se intampla in luna Noiembrie, cand tigrii au pui si cand precipitatiile sunt mai abundente, ceea ce-i face mult mai activi. Tot acum cativa ani, cand in pestera erau doar 3 oameni, a dat navala peste ei o pantera iar cel de-al doilea ghid a rupt-o la fuga cand un elefant s-a apropiat de el si era sa dea Ortu’ Popii de frica atunci cand a auzit suierat de pantera in urechi. Bine bine, sa ne oprim, zic 🙂

Da-i si umfla la loc toate pet-urile carate cu noi si mergi, familie, la rau sa le umplii cu apa, ca mancarea nu se face asa simplu 🙂 Si mai fa-ti si-un dus la rau daca poti, asa cand se-mbina ziua cu noaptea si cand e cel mai bine sa stai inauntru si nu afara. Si ca la picnicele romanesti, ne-am apucat sa taiem legumele, sa curatam usturoiul si sa facem o frumuste de curry la plic de-arunci cu caciula-n pantere si alta nu 🙂 Dupa masa o parte din curajosii grupului s-au dus la o plimbare nocturna, nu mai departe de 200 de metri de pestera si s-au intors cu tot cu ghid, dupa ce-au auzit ceva fosnete suspecte ce veneau din fata lor. Doi ochi verzi ne-au urmarit din intuneric minute intregi iar porcii spinosi nu ne-au lasat sa dormim toata noaptea la cat de tare au inceput sa miroasa toate lucrurile din jurul nostru si sa scormoneasca dupa dumicati lasati nemancati.

Focul a ars in continuu pana la ora 6 cand o bezna apasatoare s-a lasat peste noi toti. Si daca te-a prins asta treaz, atunci sa te tii. Ca toti cei care povestesc pe TripAdvisor ca au vedenii si auzenii nu-s inventati 🙂 Pestera are doua intrari si aproape ca nu stii spre care sa te uiti prima, tavanul e plin de lilieci si Slava Domnului ca sub tine nu colcaie alte vietati. Ce sa mai, una peste alta eu n-am pus geana pe geana mai mult de doua ore legate si asta doar cand sunetele de-afara s-au mai potolit si cand n-am mai auzit zgomot de crengi rupte aproape de gura pesterii.

Adevarul este ca intalnirile cu animalele sunt rare iar contactul agresiv si mai rar. Multi spun ca unele trasee pot fi facute fara ghid in timp ce altii recomanda unul atunci cand depasesti teritoriul de siguranta, care este cel de dupa podurile suspendate. Desi copacii sunt insemnati, potecile sunt cu nemiluita si e foarte usor sa te pierzi intr-un astfel de mediu. Am intalnit multi temerari pe drum si la fel de multe povesti cu orangi care participa la recuperarea lor din paduri. Caci daca nu ei sunt cei care recunosc urma de Adidas Torsion dupa ora, minutul si secunda de cand a atins solul, atunci nu stiu cine altii ar putea fi. Eu una n-as merge fara ghid, mai ales ca unul experimentat ar fi enciclopedie pe doua picioare dar as adauga un Orang grupului, just in case … 🙂

Buuuun,  trezit pe la 8-9, baut cafea la plic, mancat mancare la plic, savurat biscuiti la plic si pornit cu intarzierea de rigoare catre satul aborigenilor, la 4-5 ore distanta. Pe parcurs am luat masa sponsorizata de Sfantu’ Maggi iar pe la 5 am ajung la Orang Asli.
Povestea lor e mai fericita decat a celor din Cameron Highlands. Stiu cum arata lumea “civilizata” dar nu vor sa auda nici in ruptul capului de scoli sau mutat la oras. Isi schimba locul din cand in cand, atunci cand nu le mai procura mancare suficienta sau atunci cand animalele le ataca locuinta. Sunt 2000 in toata zona iar cei mai izolati dintre ei fug de oamenii “moderni” ca dracul de tamaie. In continuare vaneaza traditional, cu blowpipe-ul si unii dintre ei stiu acum sa gateasca orez, de exemplu. Nu vor sa aiba legaturi stranse cu modernismul desi au haine moderne si bani din vanzarea lemnului. Unii au barci date de Guvern, ceea ce inseamna ca au bani sa cumpere motorina. Ah, si arata asa afro pentru ca sunt originari de acolo 🙂

Vestea proasta este defapt un zvon cu destul de multe dovezi spre a deveni o realitate trista. Se pare ca, protejati de Guvern printr-o lege speciala, toata padurea cu tot ceea ce o compune, le apartine. Si nu putine au fost cazurile cand au fost pusi sa omoare tigrii pentru export, protejati fiind de legea cu pricina. Ca se profita de ei sau ca profita ei de altii asta nu se stie cu exactitate cert este ca s-au gasit destul de multe dovezi ale vanatorii ilegale de animale, vandute pe piata neagra din China. Tocmai de-asta tigrul Malaezian este, toooobeee, pe cale de disparitie si el la fel ca si hrana ce-i place lui mai mult si mai mult, barking deer si mouse deer, ca suna mai bine decat caprioara latratoare sau caprioara soarece 🙂 Cifrele n-arata prea bine in cazul tigrilor dar sincer, cine poate stii cati sunt cand realmente nu vezi la 10 metri in fata ta si cand teritoriile sunt atat de vaste? In orice caz, nu m-ar mira ca-ntr-o zi, dupa ce ecosistemul va fi distrus, statul sa-i scoata pe Orangi afara din paduri si sa-i oblige sa traiasca in oras, cu vina aruncata pe capul lor, caci daca zvonurile se concretizeaza, tare dubioasa mai e legea 🙂

Si, oameni buni, va spunem ca atunci cand am ajuns la barca, parca l-am prins pe Dumnezeu de-un picior si ca nu ne-am dorit niciodata in viata asta sa facem un dus cinstit atat de mult ca acum!  🙂 Ce oboseala, ce mirosuri de boschetari, ce adidasi innamoliti si putitori, tureaza motorul si hai acasa, ca iar ne-a prins seara-n pustietati.
Si cu mana pe inima va spunem c-a fost cea mai a naibii, si mai placuta, si mai periculoasa, si mai frumoasa experienta ever. Si nu suntem in cautare de senzati tari sau doze soc de adrenalina, dar am face-o din nou, iarasi si iarasi. Caci in momentul in care scapi de frici si te predai intru totul naturii, de-abia atunci vezi lucrurile asa cum nu credeai ca le vei vedea vreodata. Iti schimba perspective si te face sa-ti pui intrebari, te amesteca intr-un mod ciudat in asa fel incat sa poti sa faci parte din tot ce te-nconjoara. Si ce te face sa te trezesti noaptea cu ochii-n tavanul pesterii si sa te-ntrebi de doua ori ce cauti tu aici si de ce nu esti cu capul pe perna ta moale, tot lucrul ala te face sa-ti doresti mai mult si mai mult sa stai asa, si aproape ca nu vrei sa se termine nicioada. E ciudat cum, cu cat suntem mai rupti de astfel de experiente primare, cu atat suntem mai atrasi de ele, in mod natural, cand le intalnim…

Ca ne-ar fi placut noua sa stam mai mult la trib si sa ne bucuram de poate unul dintre singurele care mai exista la fata locului, asta e doar o chestiune de preferinte.
In orice caz, cand ajungeti in Taman Negara dati un semn ca avem si un guesthouse a-ntaia de recomandat si ceva excursii ca pont. Si da, urma era de tigru, confirmat! 🙂

share