ENTER YOUR KEYWORDS

Cate zeci de emisiuni despre Borneo sa vezi cat sa-ti faca pofta sa vii macar o data si sa inspectezi ce se petrece la fata locului? Noi n-avem degete suficiente sa le numaram pe toate 🙂 Ce stim sigur e ca-n mod cert nu ne-am uitat prea atent ca-n Sarawak, partea asta din Borneo lucrurile nu se-arata ca la televizor, neam. Si nu vrem sa-ncepem iar cu viziuni fataliste si cu povesti despre distrugeri si ignoranta dar cum altfel putem sa ne raportam vis-a-vis de un loc caruia nu i-a ramas niciun alt motiv de mandrie decat niste insule de parcuri nationale inconjurate de palmieri si cladiri din beton. Unde animalele stau ingramadite unele peste altele caci unde altundeva ar putea sa se duca? Palmieri folositi pentru producerea uleiului, nu va imaginati ceva mai exotic intrucat nu cred ca mai este strain nimanui faptul ca urangutanii, de exemplu, mor pe capete din cauza faptului ca teritoriul li se reduce chiar in momentul in care va povestim despre asta …

Borneo este a treia cea mai mare insula de pe glob si e-mpartita intre 3 state mari si late care se bat pe care sa exploateze mai mult din ea. Am auzit ca ar fi defapt 4, Philipinele avand si ele o bucatica din tort. Ideea este ca atat Sarawak cat si Sabah sunt independente fata de Malaezia, asta inseamna ca te supui unui control riguros atat la intrare cat si la iesire din aeroport, cu amprente luate si toate cele.

Si din ce-am ajuns cu inima deschisa sa vedem tot ce se poate vedea si sa simtim experienta Borneo pana in maduva oaselor, asa ne-a picat lumea-n cap cand a trebuit sa ne petrecem doua zile intregi sa gasim o agentie cu preturi decente care sa ne ofere si noua un trekking mai de Doamne Ajuta, ca doar gandul ne statea numai si numai la Taman Negara. Si ce credeti, am gasit-o? Da dar disponibilitate ba 🙂 Trekking-urile cu overstay costau de-ti statea inima-n gat iar excursiile simple cat sa-ti umpli timpul cu-un rau, un crocodil, un urangutan, o maslina erau si ele ridicol de piperate. Ca atare ne-am asezat frumos pe Google si Tripadvisor si ne-am afundat nasurile-n harti si trasee pe care sa le facem pe cont propriu. Si-ntre noi fie vorba nici Google si nici Tripadvisor nu dau cine stie ce detalii folositoare si zau daca am intalnit pe cineva sa iti spuna ce sa faci, cum sa faci, cat costa, de unde, cand si cum sa-ti petreci timpul. Asadar am dat skip celor aproape 500 si ceva ringgit pentru o noapte in Bako, celor aproape 2500 de ringgit pentru 3 zile de trekking si chiar celor 80 pentru o excursie la Samanggoh. Ca overstay-ul in Bako nu-l puteai face nici daca plateai toti banii din lume, asta e partea a doua caci asa ne-am explicat de ce Kutching-ul era gol golut de turisti. Toti erau in parc cu gand rau sa doarma acolo 🙂 Asa ca, pentru orice eventualitate, faceti-va o programare in avans si un credit la banca 🙂

Buuuun, dupa doua zile de cautari si incercari de a dormi in jungla intr-o forma sau alta, ne-am lasat pagubasi si-am scos din buzunar 188 de ringgit pentru o plimbare cu barca pe raul Sarawak cu promisiuni clare ca vedem si proboscis, si crocodili, si delfini Irrawady, si fireflies, si maimute silver tree, toti “big five”-ii locului 🙂 Mai, si i-am vazut pe toti si tare ne-am mai bucurat, mai ales ca soferul era un fin cunoscator al locului si am stat pe rau de pe la 4 si pana pe la 8 seara, cu multe ore in plus fata de cat ar fi trebuit. Ca doar ce credeati, ca platiti aproape 200 de lei pentru o zi intreaga? Nu si in Kuching. Ca un facut, proprietarul barcii avea si-o casa in copac fix in buricul junglei si daca nu s-ar fi pravalit peste ea un ditamai pomul, puteam sa dormim la el bine-mersi. Dar prea frumos s-ar fi legat lucrurile in felul asta, nu-i asa? 🙂

 Dar stati ca ziua cu pricina n-a inceput la 4 seara ci dis de dimineata cu-un maraton in toata regula pana la statia de autobuz. Si mari norocosi am fost ca l-am prins la tanc caci norocul n-avea sa se repete si-n zilele urmatoare. Directia a fost Samanggoh sau poate centrul de conservare al urangutanilor va suna mai cunoscut. Adica locul unde urangutanii sunt “dresati” sa fie liberi, dandu-le de mancare si eliberati in salbaticie dupa o lunga interactiune cu omul. Desi ideea este sa elibereze cat mai multi, nu stiu cum se face ca de la 11 au ajuns la 28 si motivele de mandrie sunt cresterea numarului lor in captivitate si nu scaderea lor, ceea ce echivaleaza cu redarea libertatii, in cel mai fericit caz. Nu stiu nici daca programul de mancare pe care-l au de doua ori pe zi si care e facut strict pentru turisti ii ajuta sa se comporte mai frumos in jungla chiar daca ei sunt “semi-salbatici” asa cum li se face reclama si chiar daca interactiunea cu omul e de la departare. Cert este ca atunci cand teritoriul ti-e furat de mastodonti de beton nu stiu unde te-ai mai putea intoarce. Si ni s-au parut tinuti in captivitate chiar daca nu exista gratii sau custi doar pentru ca jungla lor a ramas atat de mica incat parca a-nceput sa-i stranga. Vestea buna este ca inca mai exista in salbaticie, salbaticia ce se asterne mai departe un pic de aeroporturi si orase dezvoltate.

A treia zi, ia-o de la capat cu sculatul de dimineata si cu alergatul pana la autobuz caci in parcul Bako nu ajungi cu una cu doua. 60 de minute cu paraitorul din dotare si alte 30 de minute cu barca. Intre ele, astepti pana ti se lungesc urechile caci totul depinde de flux si reflux iar daca nu vrei sa mai astepti, asa cum am facut noi, esti “descalecat” in apa la 200 de metri de intrarea in parc. Iar daca ati fost vreodata in parcul Bucov din Ploiesti sau, hai un Herastrau, ca e mai cunoscut, ei bine cam cu asta seamana si Bako, doar ca-i mai exotic.

Toate drumurile pentru trekking sunt dichisite pana la ultima frunza, potecile sunt presate pana la refuz din cauza numarului mare de turisti iar copacii au ramas, saracii, cu radacinile pe-afara. Traseele sunt impartite pe culori si e imposibil sa te pierzi pe undeva in timp ce alt lucru imposibil este sa faci drumetii mai mari de 4 ore dus-intors din cel putin doua motive: n-ai timp sa ajungi inapoi la barca ce pleaca la ora 3 si al doilea ar fi ca jumatate din parc este inchis. Mai pune peste si caldura insuportabila, umezeala ridicata si ai facut-o de-o mana de motive mari si late sa te mai gandesti de doua ori daca sa vii sau nu in Bako. Totusi, hai sa nu-l vorbim asa de rau ca ne-a aratat niste maimute Proboscis in toata splendoarea lor 🙂 Desi toata incursiunea a fost facuta pe cont propriu, a costat nici mai mult nici mai putin de 70 de ringgit, fara sa punem la socoteala mancarea sau apa. Totusi, de 3 ori mai putin fata de o agentie locala.

Buuuun, si hai ca de-abia ne-am incalzit oasele ca dupa Bako ne-am si dus repede la Kubah, alt parc national care nu se bucura de aceeasi notorietate ca vecinul mai nordic. Trezit de dimineata, cum ne-am obisnuit, alergat dupa autobuz, cum ne-am obisnuit si urcat intr-un van, caci in Kuching nu se stie nici cand se pleaca nici cand se ajunge. Cel putin, nu si practic, ca-n teorie totul e pus pe hartie, negru pe alb.

Parcul a fost aproape gol cu mici exceptii locale venite sa se racoreasca in weekend. Da da, exact ca la noi la Busteni sau Sinaia, drumul fiind comparabil ca usurinta cu traseul pana la Urlatoarea dar inimaginabil mai frumos. Si desi n-am vazut niciun hornbill, am avut ceva intalniri interesante cu tarantule, broaste, milipozi si furnici cat un bob de fasole. Ne-a placut, ce sa mai! Chiar daca nu e cu mult diferit fata de Bako.

Ce-am invatat din toata experienta? Pai stati ca avem ditamai lista, dupa cum urmeaza. Niciodata nu veni in Sarawak, dupa ce tocmai ai fost in Taman Negara decat daca iti place trekking-ul mai “highclass”. Fa-ti o rezervare in prealabil daca vrei sa dormi intr-un longhouse tipic zonei. Cica sa mergi in Sabah daca vrei experiente mai frumoase sau in Kalimantan, daca vrei Borneo-ul de la televizor. Pregateste-te sufleteste sa vezi alte, druuuummmms, exploatari caci Slava Domnului sunt cu nemiluita si nu degeaba padurile tropicale sunt surse de lemn pentru tot globul consumator de delicii exotice in sufragerii si nu numai. Pregateste-te si pentru povesti triste cu urangutani pe cale de disparitie, crocodili care pot fi impuscati din cauza pericolului pe care-l reprezinta pentru om, specii rare de pasari, plante, insecte, animale ce-s pe duca din cauza noastra. Documenteaza-te mai profund, vorbeste cu altii care au fost acolo si fa-ti o idee de ansamblu ca sa nu te prinda tot Sarawak-ul cu garda jos ca pe noi, caci preturi mai mari ca aici la activitati in aer liber am mai vazut doar in safari-ul din Kenya.

Dezamagirea a venit pentru ca ne asteptam la jungla in toata regula si nu la gradini ce pot fi comparate mai degraba cu zoo-ul din Singapore. Pentru ca ne-a fost imposibil sa gasim o experienta care sa ne-aduca mai aproape de sufletul locului. Pentru ca ne-am incalcat regula si-am venit cu asteptari 🙂 Pentru ca ne-am incalcat a doua regula si am comparat Borneo-ul cu Taman Negara, asteptandu-ne la o padure tropicala vie, care respira prin fiecare por si careia ii poti simti rasuflarea la fiecare pas. Totusi, aici am intalnit cei mai simpatici chinezi si cea mai buna mancare din toata Malaezia. Nu, cea indiana din Kuala Lumpur nu se pune la socoteala 🙂 Ah, si cele mai kitchoase statui cu pisici. Chipurile pentru ca numele orasului Kutching ar veni din malay-ul “kucing”, adica pisca. Tocmai de-aia felina e ridicata la rang de arta, si nu prea, prin toate colturile orasului 🙂

share