ENTER YOUR KEYWORDS

La 3:45 ne-am facut curaj sa iesim din hotel! Si nu-ti imagina cine stie ce scenarii negre dar haitele de caini din fata urlau ca toate visele urate iar noi trebuia sa trecem chiar prin mijlocul lor. Ne-am luat un bat si da-i cu praf de mers si cu ochii cat cepele pana la gara.
Am ajuns cu bine si ne-am urcat pe locurile din dreapta la Upper Class, directia Hispaw. Upper Class doar cu numele, nu trage nadejde la vreo luxosenie sau ceva fandosit, dar pana la urma la ce-ti trebuie? Scaunele sunt confortabile, locurile generoase si ai timp 3-4 ore de dormit neintors, fara probleme. A, ca am uitat sa va spun, drumul pana la viaductul Gokteik este cam de 8 ore 🙂 
Ne-am gandit chiar ca n-ar fi o tragedie daca nu gasim locuri la clasa superioara si ca putem sa ne acomodam si la clasa a 2-a fara griji, ca doar la bunici nu mergeam in puf si opulenta dar am tras cu ochiul cand se mai deschideau usile de la curbe si n-am regretat decizia 🙂

In statii ai parte de snack-uri si chiar servicii elaborate la bord. Un ceai, un noodles, porumb fiert si tot ce poti sa-ti doresti de la o calatorie modesta cu trenul iar cand ajungi fix in buza viaductului trenul opreste cat sa tragi un pic aer in piept si sa-ti faci curaj sa-l traversezi.
Si cum celebra curba si mult doritele poze le poti face doar de pe partea stanga a trenului la dus si de pe dreapta la intors, am admirat peisajul (care-i frumos rau, intre noi fie vorba) si am sperat ca pe drumul de intoarcere sa prindem locurile norocoase. Nu le-am prins! Defapt, de-abia am prins trenul caci fix dupa viaduct ne-am dat jos ca sa ne intoarcem spre Pyin oo Lwin iar trenul era deja in gara, gata de plecare. Nu stiu cum am reusit sa ne dam jos bagajele, sa ne luam bilete si sa ne urcam inapoi in tren, cert este c-am reusit sa le facem pe toate in 7 minute si sa ne prabusim extenuati pe locurile din … stanga 🙂

Acum, lasand gluma la o parte, calatoria asta este o experienta in sine cu sau fara view si daca ai parte, desi nu-ti dorim, sa nimeresti un vagon de detinuti in trenul tau si sa si deraieze la cativa kilometri dupa viaduct, atunci poti s-o pui la socoteala de doua ori. Si adevarul este ca pentru noi a fost un moment care ne-a mai invatat una alta in ceea ce priveste calatoritul. Ce si cum sa iei decizii, cum sa iti prioritizezi treburile, cum sa ajuti, daca poti s-o faci, daca sa renunti sau nu, daca sa paresesti zona de confort, sunt doar cateva dintre ele…

Dupa 45 de minute in care am facut ture pana la roata afectata si timp in care din vagoane tot isi mai luau calabacul unii-altii am decis, dupa ce i-am vazut si pe detinutii cu pricina ca au fost incolonati si indreptati spre strada, ca e timpul sa ne facem bocceluta si s-o luam din loc. Si pentru ca operatiunea putea dura intre 3 si 18 ore, daca nu gaseam pe cineva la “Ia-ma, nene!” ne intoarcem inapoi in trenul nostru pan-a doua zi. Si da-i si cara patruj’ de kile prin boscheti si prin pante. Noroc ca strada era aproape si c-am dat de-o comoara de om care ne-a dus pana la usa hotelului, 50 de km, fara sa vrea de la noi nici macar un kyat. Sa-i dea Buddha multa sanatate!

 Hotelul la care am stat avea si piscina, si cameri mari, si wi-fi si cam tot ce-ti doresti cat sa nu parasesti incinta. Dar Pyin oo lwin-ul ne-a adus un pic minte de Pai-ul din Thailanda, asa ca am decis sa nu ne mai obosim inutil si sa ne plimbam o zi intreaga prin parc. Zis si facut! Ne-am inarmat cu o inghetata, niste cartofi prajiti picanti si-un “manunchi” de capsuni si dusi am fost. N-am vazut nici cascada Anisakan, desi promite niste imagini spectaculoase si nici casa guvernatorului n-am vazut-o, ne-am incarcat bateriile serios si bine-am facut. Urma un drum de 6-7 ore pana-n Bagan, pe serpentine, pietris si semi-autostrazi cum vezi in documentarele cu Drumuri Periculoase 🙂

share